2020 AR PUTEA FI ULTIMUL AN ÎN CARE AVEM ”ORA DE IARNĂ”

2020 ar putea fi ultimul an în care avem ”ora de iarnă”. Astfel, țările care vor alege ora de vară, vor schimba ceasul

pentru ultima dată în ultimul weekend din martie a anului următor, iar cele care vor să

păstreze ora de iarnă, vor schimba ora în ultimul weekend din octombrie 2021.

În vara anului 2018, Comisia Europeană a organizat o consultare publică pe această temă și a primit 4,6 milione de răspunsuri.

Mai precis, 84% au răspuns în favoarea renunțării la modificarea semestrială a orei

iar 16% au răspuns în favoarea păstrării sistemului de schimbare sezonieră a orei.

Informaţii despre trecerea la ora de vară în România

Trecerea la ora de iarnă se face în noaptea de 24 spre 25 octombrie, când ora 4:00 va deveni ora 3:00. În ţara noastră,

oamenii au trecut pentru prima dată la ora de vară pe 22 mai 1932, când ora 00:00 a devenit ora 01:00.

Decizia a fost luată ca să se economisească energia electrică și, totodată, pentru ca

populaţia să beneficieze mai mult timp de lumina naturală.

Din 1933 până în 1939, ceasul era dat înainte în dimineaţa primei duminici din aprilie.

Ciudat este că, între aprilie 1940 şi noiembrie 1942, românii au avut doar ora de vară.

Din 1943, anul în care aliaţii începeau bombardamentele aeriene asupra României, în plin război, ţara noastră renunţa

la datul ceasului înainte şi înapoi în funcţie de anotimp. Pe 27 mai 1979, ceasul a fost dat,

din nou, înainte. Din 1980 până în 1983, s-a revenit la regula primei duminici din aprilie.

Din 1984, anul în care ţara noastră reuşea cea mai bună prezenţă olimpică din istoria

participărilor, ceasul era dat înainte în dimineaţa

ultimei duminici din martie. Singura diferenţă faţă de situaţia din prezent este că, în intervalul ’84-’86, ora 00 devenea ora 01:00.

Din 1997, în ultimul weekend din martie, ora 03:00 devenea ora 04:00. scrie cancan.ro