Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, sâmbătă, după ce a vizitat spitalul militar de campanie amenajat în curtea Institutului de Geriatrie „Ana Aslan” de lângă Bucureşti, că după ce criza sanitară va trece autorităţile vor face „o evaluare la sânge” a sistemului sanitar românesc. Iohannis a spus că autorităţile continuă să se pregătească pentru a face faţă cazurilor de Covid-19 şi a cerut populaţiei să păstreze distanţa socială.
„Este impresionant ce au reuşit militarii şi personalul medical militar să realizeze în puţine zile. Spitalul încă nu este dat efectiv în funcţiune, dar este gata pregătit şi în următoarele ore va primi toate acreditările şi va intra în funcţiune. România este pregătită pentru a face faţă cât se poate de bine acestei epidemii. Trebuie să spun că, după ce se termină această criză, care din păcate va mai dura, vom face o evaluare la sânge a întregului sistem spitalicesc din România şi vom lua toate măsurile pentru a avea dotările pentru a face faţă oricărei situaţii, şi unei epidemii şi unui dezastru”, a afirmat preşedintele Iohannis, sâmbătă, la finalul vizitei făcute la Spitalul Militar de Campanie ROL II, secţie externă a Spitalului Militar Central.
Iohannis: După ce se termină această criză, care din păcate va mai dura, vom face o evaluare la sânge
El a dat asigurări că „suntem pregătiţi, dar vom lua toate măsurile pentru a fi şi mai bine pregătiţi”.
Şeful statului a subliniat apelul către cetăţeni de a evita contactul cu alţi oameni.
„Evitaţi cu orice preş să vă întâlniţi într-un loc închis cu mai mulţi oameni”, a spus Klaus Iohannis.
„Lucrurile în continuare vor fi mai grave, ne aşteptăm, din păcate, la o creştere a numărului bolnavilor, dar statul se pregăteşte din ce în ce mai bine. (…) Împreună vom trece prin această criză”, a mai spus Klaus Iohannis.