Inaltarea Domnului este una dintre marile sarbatori ale Bisericii Ortodoxe. In fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste praznicul Inaltarii Domnului. Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata si ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca.
In aceasta zi in toate bisericile, manastirile si catedralele ortodoxe din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului, se arata in comunicatul transmis de Patriarhie.
Ce reprezinta Inaltarea lui Hristos
Potrivit Faptelor Apostolilor (1, 1-11), Isus, dupa Inviere, s-a aratat apostolilor timp de 40 de zile, dupa care s-a inaltat la cer, de fata cu ei.
„Domnul Isus, dupa ce a vorbit cu ei, s-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Mc 16, 19). Trupul lui Cristos a fost glorificat din momentul Invierii sale, dupa cum o dovedesc insusirile noi si supranaturale de care Trupul sau se bucura de acum inainte in permanenta. Dar in timpul celor patruzeci de zile in care va manca in mod familiar cu ucenicii sai si ii va invata despre Imparatie, slava lui ramane invaluita sub trasaturile unei umanitati obisnuite.
Ultima aparitie a lui Isus se sfarseste prin intrarea ireversibila a umanitatii sale in gloria dumnezeiasca simbolizata de norul si cerul in care sade de acum inainte de-a dreapta lui Dumnezeu. In mod cu totul exceptional si unic, El i se va arata lui Paul „ca unuia nascut inainte de vreme” (1 Cor 15, 8) intr-o ultima aparitie care il instituie pe acesta apostol.
Caracterul voalat din acest timp al gloriei Celui Inviat transpare in cuvantul lui tainic catre Maria Magdalena: „Inca nu m-am suit la Tatal meu. Mergi la fratii mei si spune-le: ma sui la Tatal meu si Tatal vostru, la Dumnezeul meu si Dumnezeul vostru” (In 20, 17). Aceasta indica o diferenta de manifestare intre slava lui Hristos cel inviat si cea a lui Hristos preamarit de-a dreapta Tatalui. Evenimentul, in acelasi timp istoric si transcendent, al Inaltarii marcheaza trecerea de la una la cealalta.
De acum inainte, Hristos sade de-a dreapta Tatalui. Sfantul Ioan Damaschinul spune: „Prin dreapta Tatalui intelegem slava si cinstea dumnezeirii in care Cel care exista ca Fiu al lui Dumnezeu mai inainte de toti vecii ca Dumnezeu si consubstantial Tatalui s-a asezat cu trupul dupa ce s-a intrupat si dupa ce trupul lui a fost preaslavit”.[1]
Sederea de-a dreapta Tatalui semnifica inaugurarea domniei lui Mesia, implinirea viziunii profetului Daniel despre Fiul Omului: „Si lui i s-au dat stapanirea, slava si imparatia, si toate popoarele, neamurile si limbile ii slujeau lui. Stapanirea lui este vesnica, stapanire care nu va trece, iar imparatia lui nu va fi nimicita niciodata” (Dan 7, 14). Din acel moment, apostolii au devenit martorii „Imparatiei care nu va avea sfarsit”[2]
Semnificatia Inaltarii nu este legata atat de fenomenul in sine, cat ca expresie a preamaririi ceresti a lui Hristos care, ridicat prin Inviere la dreapta lui Dumnezeu, domneste ca Rege. Invingand moartea, Hristos a inceput un nou mod de viata alaturi de Dumnezeu, pe care l-a pregatit si alesilor sai. La izbanda lui ia partea intreaga natura umana
Obiceiuri de Inaltarea Domnului
In popor exista credinta ca odata cu Inaltarea Domnului, se inalta si sufletele celor adormiti de la Saptamana Luminata incoace. Sufletele care rataceau, deveneau strigoi si provocau neajunsuri oamenilor si animalelor. De aceea in aceasta zi se practicau ritualuri magice de aparare: erau culese si sfintite plante despre care se crede ca au proprietati apotropaice (leustean, alun, paltin); se buciuma la raspantia drumurilor si pe dealuri; oamenii se incingeau peste brau cu ramuri de leustean; si erau date de pomana bucate pentru morti. scrie fabricatinromania
