Ea este femeia cu cele mai mari buze din lume! Incredibil cum arăta ”Păpușa Barbie” înainte de a se tuna. Cu siguranță veți rămâne șocați! S-a injectat de mai bine
de 20 de ori. Andrea Ivanova, pe numele ei, este un fotomodel bulgar, în vârstă de 22 de ani. Blondina a fost dintotdeauna complexată de buzele ei, deoarece nu erau la
mărimea pe care și-a dorit-o. Nu a stat prea mult pe gânduri și s-a lăsat pe mâinile medicului estetician, iar acum deține cel mai mare ”botic” din lume. Și-a injectat de mai
bine de 20 de ori acid hialuronic în buze și ce credeți, nu are de gând să se oprească aici! Datorită aspectului său, Andrea Ivanova a fost intitulată ”Păpușa Barbie”, mai ales
după ce a cheltuit mai bine de 150 de dolari pentru fiecare intervenție, devenind o vedetă a Instagramului. Vrea să obțină titlu mondial pentru ”boticul” ei. Și ca șocul să fie și mai mare, ultima injecție și-a făcut-o în urmă cu două zile și a împărtășit totul cu cei
peste 40.000 de fani de pe contul de Instagram. Ei bine, dar aceste intervenții nu sunt de ieri, de azi, ci din anul 2018, moment în care ”Păpușa Barbie” a început să se transforme radical, devenind de nerecunoscut.
Pe lângă faptul că are cele mai mari buze din lume, Andrea și-a pus și silicoane și și-a schimbat chiar și culoarea părului. De la tânăra inocentă cu păr roșcat, fotomodelul a
ajuns o adevărată bombă, însă, deloc.. sexy! În ultima vreme, blondina s-a plâns fanilor din mediul online că, din cauza pandemiei, nu poate primi vizita experţilor Guinness pentru a obţine un titlu mondial pentru ”boticul” ei, scrie ombun.net