Decretarea starii de urgenta in Romania incepand de luni, i-a determinat pe multi oameni sa iasa din case si sa mearga la cumparaturi.
Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania a fost infiintata in anul 2003 si grupeaza urmatoarele 19 companii din retailul alimentar si nealimentar din Romania: Artima, Auchan, Brico Depot, Carrefour, Columbus, Cora, Decathlon, Dedeman, Flanco, Hornbach, Ikea, Lidl, Kaufland, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Penny Market, Profi, Selgros. AMRCR este membra a Confederatiei Patronale „Concordia” si a organizatiei „EuroCommerce”.
Redam, mai jos, comunicatul de presa al AMRCR:
Stim ca multi dintre voi sunt preocupati in legatura cu efectele raspandirii Coronavirusului (Covid-19).
Va intelegem si va impartasim ingrijorarile si va anuntam ca facem tot ce putem pentru ca voi si familiile voastre sa aveti alimentele si produsele esentiale de care aveti nevoie.
Cele mai importante obiective pentru noi sunt de a ne proteja angajatii, clientii si de a asigura disponibilitatea produselor.
Lucram indeaproape cu autoritatile, furnizorii si partenerii nostri logistici pentru a asigura furnizarea de bunuri in magazine si pentru a aproviziona depozitele logistice cu produsele a caror cerere este ridicata.
Multumim tuturor colegilor din magazine si lanturi de aprovizionare care lucreaza zi si noapte pentru ca produsele de care este nevoie sa fie disponibile.
Efortul lor sustinut si extraordinar ne da tuturor incredere ca vom depasi aceasta situatie.
Dar avem nevoie si de ajutorul vostru. Va rugam sa fiti cumpatati si chibzuiti la ce si cat cumparati.
Intelegem framantarile voastre, dar a cumpara mai mult decat ai nevoie poate insemna uneori sa ii lasi pe ceilalti fara produsele de care si ei au nevoie.
Exista cantitati si stocuri pentru toti, daca suntem solidari si ne gandim si la nevoile tuturor.
Doar impreuna vom avea grija de cei dragi noua si de cei care sunt in varsta sau vulnerabili. Facem tot ce putem pentru a face fata acestei provocari.
Va asiguram ca prioritatea noastra, a tuturor, este sa fim cu totii in siguranta si sa va oferim produsele necesare, scrie b1.ro