Nicola dezvăluie drama îngrozitoare trăită după pierderea mamei și detalii neștiute până acum despre cum i-a afectat viața și cum a ajutat-o muzica să-și vindece inima, într-un interviu exclusiv pentru Fanatik
Cântareața Nicola povestește despre drama îngrozitoare din viața ei și cât de singură s-a simțit atunci când și-a pierdut cel mai drag om de lângă ea.
Nicola, dezvăluiri dureroase despre moartea mamei: “A fost foarte, foarte greu”
Într-un interviu sincer și deschis, cântăreața Nicola mărturisește detalii neștiute din viața ei, povestește despre relația cu sora, cu mama și tatăl ei. De asemenea, își deschide sufletul și povestește despre drama cumplită a vieții ei, pierderea mamei sale, omul cel mai drag, prietena cea mai bună. Aflată în turneu atunci când a primit cumplita veste, Nicola a fost obligată sa cânte și să-și facă meseria cu profesionalism, dar încărcată de o durere cumplită. Legătura dintre ele era atât de puternică, încât Nicola a visat-o în noaptea în care mama ei apărăsit această lume.
Nicola, arăți superb. Te-ai apucat serios de sport, cum te simți?
-Mulțumesc. Da, sportul mi-a intrat în sânge, de mică. De altfel, mă trag din familie de sportivi: mama a făcut popice, tata fost ciclist (am cupele lor acasă), unchiul meu, fratele mamei, fost antrenor de ciclism la Cibo Brașov. Așa că de mică am luat o și eu cu sportul. Un pic de gimnastică la început apoi, în clasa a II-a, am intrat în clasa de tenis de masă, până într-a VII-a. Am cochetat vreo trei luni cu baschetul, apoi, pe la unsprezece ani, m-am apucat și de atletism. Uitându-mă în urmă nici nu știu când aveam timp de ele și de școală, să și cant și să mai joc și fotbal. Aaaa, să nu uit că de două ori pe săptămâna eram pe gheață, la program cu publicul. Mă simt excelent atunci când fac sport, sunt dependentă.
Ce planuri și proiecte ai pentru 2022?
-Piese noi și mai vedem. Îmi e dor să cânt, și nu doar la tv.
Nicola, în copilărie: “Am fost o rebelă cu o inima mare”
Cum era copillul Nicola? Făceai toate nebuniile?
-Copilul Nicola și-a trăit copilăria din plin. Am fost o rebelă cu o inimă mare. Nu trebuia să-mi spui ” nu fă aia”, că fix pe aia o făceam. De câte ori îmi spunea mama să vin de la școală direct acasă, iar eu mă opream să mă dau în leagăne sau să mă urc în copaci. Într-o zi ploua tare și era friguț, iar eu rămăsesem după ore în curtea școlii să joc fotbal. Ce crezi? Mama îl trimisese pe frate-miu după mine, care m-a găsit udă fleașcă, plină de noroi. Nu-ți spun ce a urmat, cum m-a alergat frate-miu până acasă, de cred că am bătut recordul la viteză, hahaha.
O altă prostioară de care-mi aduc aminte se petrecea la țară, la bunici, unde mai stăteam vara. Făcuse bunica mea vreo douazeci și ceva de cozonaci pentru nunta unui verișor, și atât i-a trebuit să-mi spună să nu intru în camera în care îi ascunsese de noi, că ce crezi?…am intrat și tot am luat. Când zici cozonac și mai ales făcut la țară, nu există “nu mănânc”. Așa rebelă cum eram, știu că dacă cineva avea nevoie de ceva, eram prima să ajut.
“Am avut un leagăn în sufragerie, ca în parc”
Ce-ți plăcea să faci cu tatăl tău?
-Când eram mică, îi ceream lui tata să mă ducă să văd avioane și mă ducea la
aeroportul Băneasa. Îmi mai aduc aminte de plimbările pe Calea Victoriei și era musai să ne oprim undeva să mănânc profiterol. Dar cea mai tare faza a fost că am avut leagăn în sufragerie, din acela din metal, ca în parc, doar că eu eram mai tot timpul cățărată pe el, ca maimuțica. De mică am fost cu cățărările: pe barele de bătut covoare, copaci, leagăne, aaaaa și să nu uit de câte ori mă urcăm pe ghena de gunoi. Cred că-mi plăcea la înălțime.
Nicola, despre sora ei: “Am învățat în două ore toată cartea de geometrie ca să mă lase afară”
Cum a fost relația cu sora ta? Ce amintiri frumoase ai cu ea? Erați genul solidar, vă luați partea una alteia?
-Eeeee, cu sora mea era grav de tot. Ea a fost cumva responsabilă cu școlitul meu, educația, ba chiar îți pot spune că mi-a fost profă de mate în clasele șapte și opt. Nu suporta nepotismele, deci nu eram favorizată nicicum, ba din contră, eu eram cea mai în vizorul ei, dintre toți. Din cauza sau datorită ei am învățat în două ore toată cartea de geometrie că nu mă lăsa afară, a trebuit să studiez singură engleza în clasa a doua, când mi-a pus în brațe patru cărți dec”Engleză fără profesor “, deși la școală abia începusem franceza. Într-o zi m-a ridicat în picioare în fața clasei și mi-a zis să vin cu părinții la școală.
Așa că eu abia așteptam să o prind în offside cu ceva ca să o pârăsc mamei. Desigur, trebuie să fi fost și neînțelegeri între noi pentru că eram foarte diferite, dar cu toate astea știi cum e vorba aia: sângele apă nu se face.
Cum erai la școală? Ce materie îți plăcea cel mai puțin?
-Am fost o elevă silitoare, conștiincioasă. Cel mai mult mi au plăcut limba engleză și matematica, și ce mă enerva era istoria dar trebuia să-nvăț, nah…
“Mama m-a învățat să nu uit niciodată de unde am plecat”
Cum a fost relația cu mama ta? Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat de la ea?
-Am stat mult pe lângă mama, care îmi tolera “nebuniile” mele, că doar așa s-a trezit într-o zi cu casa plină de rățuște și covorul din sufragerie dat la o parte că să aibă rățuștele pe unde să treacă. Lăsând astea la o parte da, cu ea vorbeam de toate și asta mă ajuta mult. Și niciodată nu a folosit ceea ce îi spuneam despre mine împotriva mea.
Mama m-a învățat să nu uit niciodată de unde am plecat. Când mai crescusem, îmi povestea tot felul de întâmplări din viața ei și a altora, să trag învățăminte, să mă feresc de oamenii răi, invidioși, să nu judec omul după câți bani are, să salut și gunoierul, femeia de serviciu și să apreciez oamenii și lucrurile simple. Mama mi-a dat libertate să aleg și a fost lângă mine cu o vorba bună sau un sfat, chiar și după ce s-a îmbolnăvit. De aceea cred că acea comunicare liberă și necondiționată, pe care am avut-o cu ea, îmi lipsește foarte mult…de când ea a plecat la cele sfinte.
“Nu am fost genul de mamă care să aplice reguli și restricții”
Ce fel de mamă ai fost și eșți pentru copiii tăi?
-Când s-a născut Andrei, o aveam încă pe mama și m-a ajutat ea în primul lui an de viață, mai ales că după nici două luni eu deja plecam în turnee lungi prin țară, cu Holograf. Deși eram foarte tânără nu eram panicată, pentru că am avut-o pe mama. Mulțumesc lui Dumnezeu, cu Andrei chiar am avut ajutor de la bunici.
Îmi aduc aminte când i am cumpărat prima bicicletă Pegas și un urs imens, printre multe alte lucruri, care abia au încăput în autocarul de turneu. Veneam mereu încărcată cu de toate, din fiecare oraș prin care treceam.
Nicola, despre copiii ei: “Am vrut sa fiu mai mult prietenă decât mamă”
La fel s-a întâmplat și cu Maria și Jonny, îi copleșeam cu cadouri de pe unde ajungeam, doar că la ei n-am mai avut-o pe mama și a fost mai greu cu căutat bone, nu mai plecam cu zilele… uneori mă întorceam ruptă de oboseală spre dimineață, din alte orașe. În fine, nu am fost genul de mama care să aplice reguli, restricții și alte alea și am vrut să le fiu mai mult prietenă decât mama. Dar clar, NU avea nimeni voie să le facă vreun rău!
De câte ori reușeșți să te vezi cu Andrei, familia lui și nepoțica Rhea Maria? Ce fel de bunică ești ?
-E un sentiment tare frumos să fii bunică, deși pe Rhea o văd tare rar, de când Andrei s-a mutat în Anglia. Însă vom face cumva să ne vedem mai des. Au mai venit ei în România când și când. Au fost și restricții în ultimii doi ani. E un copil minunat și foarte frumos educat, foarte iubit de ei, de noi.
Ai fost mereu ca un cameleon. Ți-ai schimbat stilul vestimentar, coafurile, culoarea părului. De unde versatilitatea asta?
-Îmi plac culorile, îmi place să mă îmbrac colorat, mai ales în roz, în care îmi și stă foarte bine. Dar nu renunț nici la elegantul negru. Da, am încercat alte culori și la păr dar tot la blond mă întorc de fiecare dată. De mică mi-am dorit să-mi fac părul blond, al meu natural fiind negru. Mă simt foarte bine cu el drept, rar mă vezi cu bucle. A, și să nu uit de breton, care mă reprezintă.
“Bărbatul acela trebuie să știe că nu înghit minciunile”
Ce înseamnă dragostea pentru ține și cum trebuie să fie bărbatul care să merite atenția ta și timpul tău?
-Hmm, cum trebuie să “arate” acel bărbat care să-mi capteze atenția…puternic și sensibil, loial obligatoriu, inteligent și deștept, ca să-i pot cere sfaturi când am nevoie. Bărbatul acela trebuie să știe că nu înghit minciunile, să înțeleagă cât de importantă este comunicarea pentru mine. Bărbatul acela trebuie să-mi dea aripi, să aibă încredere în mine, să mă facă să mă simt prințesă lui sau cum să o mai zic, ” his first lady”, să-mi arate și să-mi spună că mă iubește.
Care a fost cea mai mare nedreptate care ți s-a făcut?
-Pe plan personal hmm…păi, ori mă crezi pe mine, ori pa! Cam așa gândesc. Profesional, nedreptățile și neînțelegerile apar atunci când omul cu care lucrezi nu-ți vede adevăratul potențial.
În ce situație ai simțit că NU mai poți?
-A fost foarte, foarte greu când a murit mama. Mă simțeam atât de singură. Plecase cea mai bună prietenă a mea. Dumnezeu mi-a dat putere să merg mai departe. A doua zi după înmormântarea ei eram înapoi în turneu și cântam, iar publicul nu știa ce e în sufletul meu. Dar scena mă mai scotea din starea de suferință.
Dacă ar fi să o iei de la capăt, ce-ai face la fel și ce-ai schimba?
-Știi cum e? Toate alegerile pe care le-am făcut în acele momente, corecte sau greșite, m-au transformat în omul de acum. N-am cum să dau timpul înapoi ci doar să mă uit în față, nu în urmă, să văd cum trăiesc de acum înainte.
