Prognoza meteorologică s-a adeverit în sensul în care vara debutează cu vreme capricioasă, fenomene meteo severe și temperaturi neobișnuite pentru această perioadă. Miercuri, 25 mai, Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo tip cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Prognoza meteo 25-26 mai 2022
Miercuri, 25 mai, la orele 12.00 a intrat în vigoare o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va menține până joi, 26 mai, la orele 08.00. În intervalul menționat în Maramureș, Transilvania, local la munte, iar îndeosebi spre seară și noaptea și în Banat, Crișana și nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55…70 km/h și pe arii restrânse 80…90 km/h), averse torențiale şi izolat grindină.
Potrivit specialiștilor ANM, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp.
Meteorologii anunță că astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse în noaptea de miercuri spre joi (25/26 mai) și în restul teritoriului, iar pe parcursul zilei de joi (26 mai), acestea vor fi mai frecvente în regiunile sud-estice.
Semnificație Cod Galben, potrivit ANM: fenomenele meteorologice prognozate (vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, temperaturi extreme) vor fi temporar periculoase pentru anumite activităţi, dar altfel sunt obişnuite pentru perioada respectivă sau zona specificată.
Prognoză specială pentru București
Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au emis și prognoza specială pentru Municipiul București pentru intervalul 25.05.2022, ora 12:00 – 26.05.2022, ora 08:00.
Aflăm de la meteorologi că vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări spre sfârșitul intervalului, când și probabilitatea pentru descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și averse va fi în creștere.
Temperatura maximă va fi de 27…29 de grade, iar cea minimă de 13…16 grade.