Ingrediente pentru foi :15 linguri ulei, 5 lingurite de bulion, 7 linguri zahăr, 450 gr făină, 1/2 linguriţă bicarbonate, un vârf de cuţit sare, o fiola esenţă de rom
Ingrediente pentru cremă :1 litru apă, 200 gr gris, 250 gr margarină, 10 linguri de zahăr după gust, 100 gr nucă de cocos, coaja de la o lămâie
Mod de preparare. Prepararea aluatului. Intr-un bol se amestecă uleiul cu zahărul şi sarea si se omogenizeaza până se topeşte zahărul. Se adaugă in compozitie treptat bulionul, esenta de rom şi făină amestecată cu bicarbonatul. Compoziţia obţinută se amestecă până se obtine un aluat elastic şi nelipicios. Dacă considerati ca mai este nevoie de făină mai puteti adaugă. Aluatul obtinut se da la rece pentru aproximativ o jumătate de oră.
Aluatul se imparte in trei bile egale. Se indinde fiecare bila de aluat intr-o foaie subtire si se coc pe rand foile pe dosul unei tavi unse cu ulei si tapetate cu faina. Foile se coc in cuptorul preincălzit la 180˚ pentru aproximativ 10-15 minute. După ce s-au copt foile se lasa la racit.
Prepararea cremei: Se pune la fiert intr-o oala apa, coajă de lămâie şi zahărul la fiert. Când incep să fiarbă se adaugă grisul în ploaie şi se amestecă continuu până se îngroaşă. Dupa ce s-a îngroşat se ia oala de pe foc şi se încorporează margarină, zeamă de lămâie şi nuca de cocos, apoi se mixeaza 2-3 minute.
Asamblarea prajiturii: Se pune prima foaie, jumătate din cantitatea de cremă de griş, a doua foaie, crema de gris, apoi se pune a treia foaie. Prăjitura se dă la rece 2-3 ore, sau de seara pana dimineata,apoi se pudreaza cu zahar vanlat si se porţioneaza după gustul fiecăruia.
Vă dorim poftă bună si spor la gătit!