Fluxul mare de români care se întorc acasă, în contextul pandemiei de coronavirus, a necesitat măsuri speciale în vămi, acolo, în prima linie, fiind mulți medici, polițiști și lucrători vamali care fac triajul călătorilor.
În ajutorul acestora au venit și măicuțele din Mitropolia Banatului care le duc ceai cald, cafea, fructe și alimente de strictă necesitate.
”În contextul acestei pandemii, mii de români care au lucrat, până acum, în Europa de Vest se întorc în țară. Pentru a face față aceastei situații fără precedent, autoritățile Statului nostru au deplasat personal medical și vamal suplimentar la punctele de frontieră din Vestul României.
Pentru a veni în ajutorul angajaților punctului de frontieră Cenad și întregului personal care-și desfășoară activitatea în aceste zile acolo (polițiști, vameși, cadre medicale), la îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, monahiile de la Mitropolia Banatului și de la Mănăstirea Morisena (Cenad) au pregătit și pregătesc pentru reprezentanții instituțiilor Statului ceai cald, cafea, fructe și alimente de strictă necesitate”, spun reprezentanții Mitropoliei Banatului.
Situațiile de criză impun măsuri deosebite, iar în mijlocul unei astfel de încercări doar responsabilitatea, altruismul și omenia ne pot salva.
Foto: Mitropolia Banatului