Plecăm în Vest pentru o viaţă mai bună! E refrenul milioanelor de români care au emigrat în ultimii 30 de ani. Reţeta succesului a fost aceeaşi oriunde au ajuns: muncă, disciplină şi sprijin de la stat. Mai ales în afaceri. Un capitol la care România, cu birocraţia ei, e în urmă, spun antreprenorii români din Diaspora. În seria Divorţ de România, cunoaştem povestea unui om care, de la zero, a construit un mic imperiu în ţara lui adoptivă, Italia.
ZiareOnline
Acasă » A plecat la 17 ani pe furiş în Italia, dormea pe stradă şi mânca resturi. Apoi a construit un imperiu cu 550 de români angajaţi
A plecat la 17 ani pe furiş în Italia, dormea pe stradă şi mânca resturi. Apoi a construit un imperiu cu 550 de români angajaţi
Publicat: vineri, 21 octombrie 2022, 16:52
Scris de: Catalina
Plecăm în Vest pentru o viaţă mai bună! E refrenul milioanelor de români care au emigrat în ultimii 30 de ani. Reţeta succesului a fost aceeaşi oriunde au ajuns: muncă, disciplină şi sprijin de la stat. Mai ales în afaceri. Un capitol la care România, cu birocraţia ei, e în urmă, spun antreprenorii români din Diaspora. În seria Divorţ de România, cunoaştem povestea unui om care, de la zero, a construit un mic imperiu în ţara lui adoptivă, Italia.
Iunie 1998. Gabriel Bălan avea 17 ani și călătorea ascuns sub cușetă, în tren, sperând să ajungă în Italia. „Am plecat la drum seara. Mi-am salutat mama, că tata nu era, și i-am spus că merg în Ungaria să găsesc un loc de muncă pe perioada vacanței”, povesteşte Gabriel Bălan, antreprenor român în Italia.
Începutul greu al vieţii peste hotare
Cu mult noroc, câinii poliției de frontieră nu l-au simțit și, după un drum lung, a ajuns la Torino fără acte, fără bani, fără nimic. O săptămână, a dormit pe bancă în parc și se hrănea cu resturile lăsate de oamenii din piață. „Nu o să uit niciodată că primul panini pe care l-am luat acolo mi-a căzut pe jos de față cu toți turiștii. L-am luat de pe jos, l-am șters și l-am mâncat”, îşi aminteşte Gabriel Bălan, antreprenor român în Italia.
A găsit cu greu de lucru, mai întâi ca muncitor în parcuri de distracție, apoi ca sudor. „Ăia 10 euro la zi pe care îi făceam, trimiteam la părinți acasă”, spune el. Azi, are propria afacere de milioane de euro. Încarcă și repară tonomate de produse și cafea. În total, a adus 550 de români la muncă în Italia, iar mulți au rămas să-și construiască familii aici, în zonele unde Gabriel are sedii locale.
„Se întinde de la Bergamo, coboară în jos la Torino, Genova, Bologna”, explică Gabriel Bălan. La nord de Milano e sediul principal. Curtea depozitului unde-și ține dubițele și marfa e plină de mașini lovite: „Acesta e văr de-al treilea cu mine, l-a luat somnul la ora 10, luni, în autostradă. S-a rostogolit, nou-nouță, nu are 10.000 de kilometri.”
Afacerea cu care Gabriel a dat lovitura. A angajat 550 de români în Italia
S-a încăpățânat ca de fiecare dată să angajeze doar români, convins că e datoria lui să le dea o şansă, chiar dacă mulţi l-au dezamăgit. „I-am adus, i-am ajutat cu tot ce înseamnă, ne-au furat și ei la rândul lor. Nu mai sunt băieți serioși care să zică da, muncesc, am nevoie de un ban exact cum am făcut noi care am venit la început”, spune Gabriel Bălan.
Gabriel are aproape toată familia lângă el.
Când îi e dor de fratele său, ajunge în câteva minute. Și el locuiește aici, la nord de Milano, cu cei doi copii și soția. „Trei sferturi din familie o am aici. În România au rămas bunicii. Ei, fiind bătrâni, nu-și abandonează locul”, povesteşte Nicoleta Bălan, soția fratelui antreprenorului român.
Aşa, fiind împreună, îşi păcălesc un pic inima când le mai dă semne că ceva … lipseşte. „Îmi lipsește țara mea. De multe ori o am în gând cu mine și dimineața, și la prânz și seara. Săraca țară bogată. Noi suntem un popor străin. Străin și de țara mamă, și de poporul care ne-a găzduit. Când mă întorc în țară, deseori ni se întâmplă să fim catalogați ca străini, veniră italienii cu figurile. Sufletul nostru este român şi vom fi întotdeauna români”, mărturiseşte Gabriel Bălan.
În fiecare an, în iulie, familia Bălan încarcă o dubiță cu mâncare și bagaje și pleacă pentru două luni în singura destinație de vacanță pe care o au de zeci de ani: România. „Este boala emigrantului. Este o chestie ciclică, periodică, care la un moment dat te ia disperarea, te gândești la casă, te gândești la România, te gândești la pâine, pâinea aia cum este, dar e acasă la mine”, crede Gabriel Bălan.
În fiecare zi, soţii Bălan parcurg la pas străzile vechi din Târgu Jiu, în căutare de ceva care s-a schimbat. Care să le dea impresia că momentul întoarcerii e aproape. Dar nu găsesc nimic şi șocul că totul e la fel cum au lăsat acum un an îi aduce la realitate: „Nu s-a construit un spital, nu s-a construit o şcoală nouă, aceleaşi lucruri de zeci de ani de zile. Ne întoarcem acasă în așa fel încât copiii noștri să fie nevoiți să emigreze și ei la rândul lor?”
Gânduri la întoarcerea în România. „Viața e extrem de scumpă”
Prin românii aduși la muncă în Italia, a aflat că la 20 de kilometri de oraşul natal e un sat părăsit de aproape toţi tinerii. Şi a hotărât să salveze o casă de aici. „Cred că cam tot tineretul de pe strada asta din satul ăsta au trecut prin firma noastră. 10-15 băieți”, spune el. Aici își petrece diminețile, la o cafea cu sătenii, și se încarcă de energie cât să-i ajungă pentru încă un an. Au rămas bătrânii satului și, uneori, vara, el. Acum un an, i-a mobilizat pe toți sătenii să repare fântâna veche de un secol din sat. „E o fântână, ceva al sufletului nostru, al tuturor, care ne-a făcut să ne simțim bine toți și ne-a făcut să ne unească”.
La finalul celor două luni petrecute aici, simt cu toții că, totuși, e suficient. „Şi totuși până în drumul de la ieșire din țară, ca să compensăm greutatea de pleca de acasă începi să te gândești și la lucruri negative. Şi totuși în România viața e extrem de scumpă, și totuși se putea face mai bine, ca să ne putem liniști sufletul până la anul.”
Cu un lacăt pe ușă, Gabriel pune viața în România din nou pe pauză, pentru un an. Se urcă în mașină cu tot ce are și pornește la drum. Să se întoarcă poate nu acasă la el, dar cu siguranță acolo unde e acasă pentru copiii lui. „Vă spun sincer, și când sunt în România, după ceva timp, mi se face dor de Italia. Nu neg faptul ăsta, nu e țara mea natală, dar este țara care mi-a oferit totul”, spune Gabriel Bălan, antreprenor român în Italia.
