Iarnă timpurie în anumite zone din țară! Chiar dacă luna septembrie încă nu s-a terminat,
iată că în România s-a așternut deja primul strat de zăpadă din iarna lui 2020. Imaginile spectaculoase stau drept dovadă!
Iarna a venit mai devreme la munte.
Un strat subțire de zăpadă s-a așternut deja în unele locuri.
Oamenii au început să posteze online imagini superbe cu zăpada de septembrie care s-a
așternut în mai câteva zone de la munte. La Vârfu Omu, în Munții Bucegi, temperaturile au coborât sub zero grade.
Pe Transalpina, la o altitudine de peste 2.000 de metri, a fost nevoie de intervenția drumarilor pentru a
curăța zăpada proaspăt căzută pe carosabil. Și aici temperaturile au scăzut sub pragul de îngheț, ajungând la -6 grade Celsius
A căzut prima zăpadă din România
Nu este deloc anormal ca ninsorile să își facă apariția timpuriu la munte, mai ales în zonele
de mare altitudine. Cei care încă vor să se mai bucure de peisajele de pe Transfăgărășan pot sta liniștiți.
În acest an, ca și în ceilalți ani, drumul va mai rămâne deschis până la 1 noiembrie, atunci când circulația va fi oprită până în luna iulie a anului viitor.
Autoritățile închid anual drumul din cauza pericolelor aduse de zăpada depusă pe piscurile munților.
De la 1 noiembrie 2020, porțiunea de drum dintre kilometrul 104 (Piscu Negru) și kilometrul 130,8 (Bâlea Cascadă) va fi închisă circulației. scrie spynews.ro