Ajutor pentru românii cu venituri mici! Se dau 500 de lei de persoană

În ultima perioadă au avut loc creșteri mari în România, scumpiri majore din toate punctele de vedere. Din acest motiv, statul s-a gândit să ajute românii cu o situație financiară precară, oferindu-le câte 500 de lei. Proiectul va fi dezbătut și analizat și, ulterior, planul va fi pus în aplicare.

Ajutor din partea statului
În ultima perioadă, totul s-a scumpit la noi în țară: electricitate, gaze, combustibil și alimente. Din acest motiv, statul s-ar fi gândit să vină în ajutorul românilor cu venituri mici, pentru a le ușura traiul. Astfel, românii vor primi vouchere cu care să achiziționeze mâncare.

Surse din PSD au anunțat, luni, că voucherele pentru alimentele de bază vor avea o valoare de 50 de euro și că vor fi acordate o dată la două luni, până la finalul acestui an. La scurt timp, PNL a intervenit și a declarat că acest ajutor ar trebui să aibă o valoare de 100 de euro și să fie oferit până în vara anului viitor.

”Măsurile PSD pentru susținerea românilor cu venituri mici pentru cumpărarea de alimente de bază și prevenirea abandonului școlar vor putea fi finanțate din fonduri europene. Asta am discutat astăzi cu domnul Comisar european pentru economie, Paolo Gentiloni, căruia i-am transmis că România are nevoie de sprijin și acces la programe de finanțare europeană pentru a face față crizelor multiple cu care ne confruntăm”, a declarat Marcel Ciolacu, liderul PSD.

Cine va primi vouchere de mâncare
Voucherele în valoare de 250 sau 500 de lei vor putea fi folosite pentru achiziționarea produselor de bază precum carne, lactate, făină, zahăr sau alte alimente importante. Persoanele eligibile acestui proiect ar fi:

pentru gospodăriile cu ambii părinți și cel puțin 2 copii dependenți si gospodării monoparentale cu un venit net mediu lunar mai mic de 600 lei (151.000 gospodarii);
persoanele care primesc Venit Minim Garantat (168.000 persoane);
persoane cu dizabilitati (800.000 persoane);
pensionarii cu un venit mai mic de 1500 lei (2.349.517 pensionari).

De altfel, s-ar putea oferi vouchere și pentru elevi, așa cum au propus social-democrații. Ar fi vorba despre 30 de euro lunar (aproximativ 150 de lei), acordat până la finalul anului, cu excepția lunilor iulie și august, pentru alimente, rechizite și haine celor 156.000 de elevi care primesc burse sociale.