Acum câteva luni, Andreea Berecleanu a surprins când a anunţat că renunţă la colaborarea cu Antena 1, postul la care lucra de 17 ani. Iată că acum apare într-o altă emisiune, într-un altfel de format.
Dacă eram obişnuiţi să o vedem la pupitrul de ştiri, prezentând informaţii de ultimă oră, iată că din luna februarie a acestui an, Andreea Berecleanu nu mai apare în această ipostază. La Observatorul orei 19.00 de la Antena 1 apare acum Alessandra Stoicescu, după ce ea şi-a dat demisia. În acest timp a fost foarte ocupată, să nu credeţi că a stat, a mers zilnic la birou, a avut activitate intensă, căci ea şi soţul ei au afaceri care îi solicită aproape 24 de ore din 24.
După ani de zile în care nu am văzut-o la un alt fost TV în afară de Antena 1, iată că prezentatoarea de ştiri îşi face apariţia la un post concurent. Andreea Berecleanu şi fiica sa apar împreună la Kanal D. Acestea au filmat un material special, au o scurtă colaborare pentru emisiunea „Teo Show”. Mama şi fiica sunt mai frumoase ca niciodată, parcă sunt surori. Cu siguranţă le vor împărtăşi urmăritorilor despre sfaturile lor de frumuseţe.
Cea care a anunţat apariţia la Kanal D a fost chiar Andreea Berecleanu: „Am filmat pentru colegii de la Kanal D. Cu cine? Aşa cum se vede din fotografii, cu Eva, fiica mea. Am vorbit despre viaţă în această perioada, pre şi post izolare, de reluarea activităţilor de zi cu zi, am răspuns tuturor întrebărilor puse de reporter cu multă decentă şi experienţă. În curând, la Teo Show!”
Andreea Berecleanu s-a despărţit de Antena 1 după 17 ani de colaborare. În locul ei, la Observatorul de la ora 19.00, a venit Alessandra Stoicescu.