Andreea Marin trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Adrian Brâncoveanu, fostul consul al
României în Libia. Și pentru că, în sfârșit, și-a găsit liniștea sufletească vedeta își dorește să fi pe deplin împlinită, așadar se gândește să devin din nou mamă.
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu formează un cuplu de mai bine de 3 ani și par să se înțeleagă de minune. Zâna este foarte fericită în această relație și este foarte mândră de bărbatul de lângă ea.
Mai mult, și Violeta, fiica Andreei, pare să-l placă foarte mult pe acesta și se comportă deja ca o familie fericită. Așteaptă sărbătorile de iarnă și se bucură de fiecare moment petrecut împreună.
„Acum Adrian a revenit acasă după misiunea sa ca însărcinat cu afaceri în Oman, așa că suntem din nou toți trei împreună și așteptam sărbătorile cu drag. Prin tradiție, noi le petrecem în cel mai frumos loc, acasă. Așa că nu e nimic diferit anul acesta. Îmi lipsesc doar oamenii frumoși și buni
adunați împreună, meseria mea mă aducea adesea înainte alături de sute sau mii de oameni odată, ceea ce nu mai e posibil acum.
Dar nu vreau decât să sper că e doar o perioadă grea care va trece, la fel cum au trecut și altele asemenea în istorie. Din păcate, unele pierderi nu mai pot fi reparate…”, a declarat Andreea Marin pentru Impact.ro
Andreea Marin: „Îmi doresc să mărim familia”
Deși bărbatul care-i stă alături este cu 10 ani mai tânăr decât ea, cei doi nu simt diferența de vârstă. Ba mai mult,
Andreea Marin se gândește serios să-i ofere un copil. Nu și-au făcut deocamdată planuri, dar dacă Dumnezeu îi va binecuvânta cu un moștenitor vor fi în culmea fericirii.
„Dacă Dumnezeu vrea asta pentru noi, îmi doresc să mărim familia” , a mai adăugat vedeta.
Cine este Adrian Brâncoveanu
Adrian Brâncoveanu este angajat al Ministerului Afacerilor Externe. A fost consulul României în Libia, iar acesta aspeect le-a afectat,
la început, relația. Pentru câteva luni au fost nevoiți să-și trăiască povestea de iubire la distanță, Andreea în România, iar iubitul ei
pe continentul african. Pe măsură ce timpul a trecut, relația a devenit tot mai închegată, iar cei doi au hotărât să locuiască împreună în București. scrie ombun.net