De sărbători trebuie să fim foarte atenți la tot ce avem de făcut, pentru a evita o situație dificilă precum amenda sau închisoarea. Cei care nu respectă legea în pragul Revelionului riscă pedepse grave, așa că trebuie să fim informați în acest sens.
Interzise artificiile de Revelion
De sărbători nu mai avem restricții de circulație, sunt permise petrecerile și nu mai există nicio regulă în acest sens, dar trebuie să fim atenți și la alte lucruri. Cu toții știm că este o tradiție ca la miezul să dăm cu artificii și diverse petarde zgomotoase, dar și extrem de periculoase.
Astfel, conform legii, persoanele fizice nu au dreptul să deţină şi să utilizeze articole pirotehnice dacă nu au autorizație şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale. Astfel, poți deține astfel de obiecte doar în mod ilegal, ceea ce atrage pedepse destul de mari.
Legea care prevede aceste aspecte este legea nr. 126 din 27 decembrie 1995 privind regimul materiilor explosive, care reglementează utilizarea materialelor pirotehnice. Mai exact, este interzisă:
- efectuarea fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice
comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
Amenzi și pedepse grave
Cei care nu se conformează se se pot alege cu o amendă care poate ajunge la 7.500 de lei și care, în schimb, se dublează pentru persoanele juridice. De altfel, trebuie să știm că ne paște și închisoarea în situația în care lucrurile se agravează. Mai exact, riscăm de la 3 la 12 luni de închisoare pentru punerea în pericol a celor din jur.
În ce condiții este interzisă utilizarea petardelor și artificiilor:
între orele 24.00 şi 6.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
la o distanţă mai mica de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de piatră;
pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane ;
la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.
Sursa:Fresh24.ro