Calendar ortodox 29 iulie 2021. Dacă ești credincios, nu lăsa să treacă ziua fără să faci asta

Calendar ortodox 29 iulie 2021. Biserica Ortodoxă îl pomenește astăzi pe Sfântul Mucenic Calinic despre care toți credincioșii ar trebui să știe. Acest sfânt a fost arestat de către păgâni și supus unor chinuri groaznice pentru că nu a vrut să renunțe la credința în Mântuitorul Iisus Hristos. Sfântul Mucenic Calinic a fost aruncat în foc și acolo și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Cei care l-au persecutat au găsit trupul sfântului neatins de flăcări.

Cine a fost Sfântul Calinic – pomenit în Calendarul ortodox pe 29 iulie
Sfântul Mucenic Calinic s-a născut în Cilicia. În anul 290, când se afla în cetatea Ancira din Galatia, a fost arestat de păgâni și dus înaintea dregătorului Sacerdon. Când i s-a spus că va fi spus la chinuri dacă nu va lepăda credința în Hristos, Sfântul Mucenic Calinic a zis:

“Mie dorit îmi este a suferi pentru Domnul meu, precum îi este pâinea celui flămând.”

Troparul se citește după Rugăciunile Începătoare și după Rugăciunea zilei de joi. Aprinde o lumânare și citește asta:

Glasul 4

Mucenicul Tău, Doamne, Calinic, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Tot pe 29 iulie sunt cinstiți și următorii sfinți: Sfânta Muceniță Teodota, împreună cu fiii săi, Sfântul Mucenic Mamant, Sfântul Mucenic Vasilisc, Sfântul Constantin, patriarhul Constantinopolului, Sfântul Ioan ostașul, Sfinții Mucenici Veniamin și Virie, Binecredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr și Sfântul Mucenic Eustatie din Mtskheta.

Cărțile bisericești scriu despre Sfânta Muceniță Teodota că a fost trimisă către Nichitie, stăpânitorul Bitiniei, care a poruncit să fie băgată, împreună cu cei trei prunci ai săi, într-un cuptor de foc, unde și-a luat cununa muceniciei.

Sfântul Mamant a fost numit așa pentru că primul cuvând pe care l-a rostit după vârsta de cinci ani a fost mama. El s-a retras în pustie, fiind înconjurat de fiare sălbatice, ca un păstor în mijlocul turmei sale. A pătimit muceniceşte în vremea împăratului Aurelian.