Autoritățile arată că în perioada imediat următoare nu sunt luate în calcul măsuri de relaxare a restricțiilor și că dezbaterile la nivel oficial în acest sens au loc în funcție de evoluția numărului de cazuri de Covid-19.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a estimat că măsurile s-ar putea relaxa începând cu data de 15 mai, însă numai cu anumite condiții. Condițiile impun scăderea numărului de cazuri și decese, dar și asigurarea că focarele nu pot reizbucni.
„Perspectiva ridicării primelor restricții este data de 15 mai. Dar există niște condiții: să avem o scădere a numărului de cazuri, să avem o scădere a deceselor, să avem acea siguranță că focarele nu pot reizbucni”, a spus ministrul Sănătății la Antena 3.
De asemenea, Nelu Tătaru susține că și hotelurile și restaurantele s-ar putea redeschide de pe 15 mai, însă vor exista anumite reguli impuse. „Trebuie să începem relaxarea măsurilor tocmai invers de modul în care am pus restricțiile. Să zicem că nu va mai exista declarația pe proprie răspundere. Restricțiile se vor relaxa treptat, gradual, pentru fiecare comunitate. Nu putem spune că într-o zonă în care avem un focar vom avea aceleași relaxări ca în alte zone în care focarele s-au consumat”, a declarat Nelu Tătaru.
În schimb, școlile ar putea începe la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie. „Poate sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, 1 iunie. Trebuie să avem foarte mare grijă pentru tot ce înseamnă copii. Ne gândim, ei se vor reîntâlni după o anumită perioadă, deja mâine am o întâlnire cu ministrul Educaţiei, în care să stabilim nişte protocoale pentru revenirea în şcoli”, a precizat Nelu Tătaru marți seară, la Antena 3.
Nu va mai exista declarația pe proprie răspundere
Nelu Tătaru a adăugat faptul că începând cu data de 15 mai, este posibil că declarația pe propria răspundere sau declaranția de angajat să nu mai fie impuse. „De pe 15 mai, e posibil să nu mai fie impusă declarația”, susține ministrul Sănătății.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a precizat că deschiderea mall-urilor, evenimentele sportive sau culturale nu sunt pe primele locuri pe lista de priorități în ceea ce privește relaxarea restricțiilor. „Aceste măsuri de relaxare vor veni în momentul în care vom vedea acea curbă a cazurilor noi sau a cazurilor critice începe să scadă. Le vom lua în funcţie de fiecare comunitate în parte şi în funcţie de fiecare focar. Avem 10 judeţe plus Bucureştiul care au 70% din cazuri.
Avem șase judeţe trecute de 300 de cazuri, aproape de 400 de cazuri. Sunt focare încă în expansiune, chiar dacă transmiterea locală nu mai este aşa accentuată, dar este o transmitere locală continuă şi la fiecare dintre ele avem motive să fim încă precauţi, să menţinem aceleaşi măsuri”, a spus Nelu Tătaru, la Digi24.