Când se întorc elevii la școală? Decizia luată de ministrul Educației

Repetarea anului școlar 2020. Înghețarea anului școlar 2020. Monica Anisie, ministrul Educației, a făcut noi declarații privind anul școlar. Ce urmează?

Repetarea anului școlar 2020. Înghețarea anului școlar 2020. Când se întorc copiii la școală și cum se va încheia anul școlar în curs? Este întrebarea care îi macină elevi, studenți, dar și pe părinți.

Întrebată despre posibilitatea ca această vacanță forțată a elevilor și studenților, determinată de epidemia de coronavirus, să se prelungească după sărbătorile de Paște, ministrul educației, Monica Anisie, a declarat marți seara la Digi24 că nu va ezita să solicite acest lucru, dacă în felul acesta copiii vor fi mai feriți de pericolul îmbolnăvirii.

Repetarea anului școlar 2020. Înghețarea anului școlar 2020. Ce spune ministrul Educației
„Suntem încă sub incidența decretului prin care toate cursurile, inclusiv cele din mediul universitar, sunt suspendate. Dacă este necesar, probabil că se va prelungi (decretul pentru starea de urgență – n.r.), dar la momentul acesta, nu putem să spunem în mod clar. Trebuie să privim lucrurile în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România. Cred că în aceste momente este foarte important pentru noi toți să ne știm copiii în siguranță și sănătoși”, a spus Monica Anisie.