Ce pățești dacă porți prea mult mască de protecție? Primele efecte secundare care apar

Specialiștii avertizează cu privire la folosirea măștilor de protecție pe termen lung.

Masca a devenit un accesoriu indispensabil și recomandat și de autorități, de la declanșarea stării de urgență și până acum.
Totuși, este recomandat să nu facem abuz de acest lucru și să purtăm mască atunci când este neapărat nevoie: dacă suntem bolnavi sau, pentru a evita contactul cu ceilalți, atunci când ne aflăm în zone mai aglomerate.

Dacă purtăm prea mult timp masca riscăm să ne alegem cu alte afecțiuni. Pe termen îndelungat, pot apărea o serie de afecțiuni în special la nivelul tenului și să apară iritații, dar și acnee.
Pentru a evita acest lucru încercați să vă spălați nu doar mâinile după ce ați venit de afară, dar și fața, cu apa și săpun.

Cât de eficient este fularul ca înlocuitor al măștii
Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a explicat în cadrul unui interviu faptul că nu recomandă purtarea mănușilor decât în unitățile sanitare, cât despre fular sau batistă a spus că nu protejează împotriva COVID-19.

„Purtatul mănușilor nu îl recomand decât în unități sanitare. În momentul în care ne-am pus mănuși nu mai suntem precauți. E posibil că virusul să fi circulat în China mai devreme cu o lună decât a fost declarat de către autorități. În SUA au foarte multe cazuri noi, ei au făcut 2 milioane de teste până acum, au o rată de pozitivitate de 15%. Și noi în România avem tot 15%. Peste tot s-a vehiculat că ar fi vorba de o armă biologică. Din ceea ce am citit eu se exclude această posibilitate pentru că tipul de mutații găsite la acest virus nu sunt de natură să trezească suspiciuni, nu este un virus perfect.
Eu zic că sunt șanse să se reducă transmiterea cu venirea căldurii. (…) În iarnă vom avea iar probleme. Nu știu dacă o să ne mai permitem să intrăm în izolare. Dacă o să o mai lungim așa mult, consecințele economice sunt clare”, a spus Rafila.

Microbiologul a punctat faptul că i se pare o greșeală să se recomande batisate sau fulare drept protecție împotriva COVID-19.

„Se poartă mască când suntem răciți și ne deplasăm. Restul populației poate să poarte o mască în funcție de disponibilitate. Este recomandată cea chirurgicală și a doua, una din material de bumbac. Mi se pare o greșeală să se recomande batiste sau fulare care nu protejează în niciun fel”, a subliniat Rafila.