”Daca ma temeam, nu ma faceam medic!” – La 85 de ani revine in spital sa ajute pacientii afectati de coronavirus

Pandemia scoate la iveala atat frici si neputinte, cat si miracole sau lucruri in fata carora ramai mut de emotie.

Un astfel de lucru impresionant a avut loc atunci cand un medic pensionat, acum in varsta de 85 de ani, a decis sa revina la spital pentru a trata bolnavii de coronavirus, in conditiile in care este atata nevoie de cadre medicale.

Acest medic este un exemplu de omenie. Giampiero Giron, pensionar si fost medic anestezist revine in sala de operatie pentru a-si ajuta fostii colegi, medicii, in uriasa lupta contra coronavirusului. La venerabila varsta de 85 de ani, medicul venetian spune ca nu-i este teama ca se va imbolnavi.

„Acum cateva saptamani am fost sunat de directorul unui spital din Padova, care m-a intrebat daca as fi dispus sa dau o mana de ajutor in sala de operatie, deoarece s-au imbolnavit multi medici specializati si este nevoie oameni cu experienta. Si eu am acceptat”, povesteste Giron.

„Eu cred ca este o datorie: indiferent de varsta, in aceasta situatie medicii pot face diferenta. Chiar daca juramantul lui Hypocrate l-am depus cam de mult timp, el nu are scadenta!”, adauga Giampiero Giron.

Giampiero Giron, care in acest moment este profesor emerit al Universitatii din Padova, este unul dintre pionierii medicinii din Italia. In data de 14 noiembrie 1985 a fost anestezistul care a participat la primul transplant de inima din Peninsula.

Nascut la Padova, dar crescut la Venetia, Giron a fondat Institutul de Anestezie si Reanimare din Venetia.

Desi din anul 2010 se afla la pensie, continua sa isi exercite profesia, atunci cand pacientii care urmeaza sa fie anesteziati cer sa o faca doar el.

Acum, prestigiosul medic este gata sa-si riste viata in speranta ca va ajuta, inca o data, sa salveze alte vieti.

Desi este un caz singular pentru varsta lui, nu-i condamna pe cei care nu-i urmeaza exemplul: „Nu-i judec pe cei care gandesc divers fata de mine. Daca am invatat ceva, pana la aceasta varsta, este ca nu e nimic mai gresit decat sa constrangi pe cineva sa intre in sala de operatie, daca nu si-o doreste cu adevarat”.

Aceasta este una dintre povestile incredibile in care sunt protagonisti medicii si asistentii medicali din Italia, oameni de o abnegatie si de un sacrificiu imens. Pe munca, priceperea si eroismul lor se reazema sperantele italienilor in lupta impotriva acestui flagel care le-a schimbat brutal modul de a trai.