Cetăţenii din Sri Lanka concediaţi şi blocaţi în România duminică seară ar fi fost ameninţaţi că vor fi abandonaţi lângă pădure în Botoşani, dacă refuză să intre în autobuz pentru a fi duşi la aeroport.
„Am reuşit să le trimitem mâncare, câte ceva din ce au cerut ei, dar au primit mâncare şi acolo. A început duminică, atunci când DSP le-a permis să plece. Au fost două autobuze trimise de companie sau nu ştim, încă, cine le-a trimis. Li s-a spus că ori se urcă în autobuz, ori vor fi abandonaţi lângă pădure, în Botoşani.
Mi-au spus că în jurul datei de 26 aprilie, un muncitor din fabrică a fost testat pozitiv cu coronavirus, iar ei au cerut conducerii să îi izoleze pentru 14 zile. Conducerea nu a acceptat și le-a spus că trebuie să lucreze în continuare. Ei au spus că s-au temut pentru viața lor și că vor intra singuri în carantină.
Compania i-a amenințat, că dacă vor face asta, li se vor tăia 30 de dolari pe zi din salariu. Nu știu ce s-a întâmplat cu contractele lor. Au comunicat bine cu autoritățile statului român, au primit adeverințe, dar nu știu care este situația contractelor lor de muncă”, a spus Ruban Jayathas, reprezentant ONG, potrivit Digi24.
„Scopul era să scape de ei, de acolo. Din păcate, oamenii se spală pe mâini în România, exact cum fac și cei din Vest și sunt văzuți oamenii cum sunt cetățenii aștia din Sri Lanka, care au plecat
de-acasă nu de bine, au plecat pentru bani, cum pleacă și românii noștri. Şi au fost tratați ca oameni de mâna a doua”, a precizat Marian Rădună, de la ONG-ul Geeks for Democracy.
„Cât am stat în izolare la fabrică, am primit doar două mese pe zi, dar după ce am fost mutați în centrele de carantină ale statului, acolo unde ne-a dus poliția, am fost tratați cu demnitate”, spune unul dintre muncitorii din Sri Lanka.
NICIO CURSĂ NU ERA PREVĂZUTĂ PENTRU EI, DEȘI AȘA LI SE SPUSESE
Cetățenii din Sri Lanka au fost aduși cu două autocare de la Botoșani, un transport organizat, se pare, de Prefectura Botoșani.
Ei erau angajați la o firmă de confecții din comuna Mihai Eminescu din Botoșani, dar la un moment dat, unul dintre ei a făcut COVID-19 și au intrat toți în carantină instituționalizată timp de trei săptămâni, după care li s-a spus că se pot întoarce acasă. Oamenii au fost concediați.
Niciun avion comercial nu zboară însă spre Sri Lanka, țară care are aeroporturile închise. Cel mai probabil, cetățenii ar putea să fie repatriați cu o cursă charter, dar, nu se știe din ce motiv, se pare că s-a produs o încurcătură sau un scurtcircuit de comunicare în rândul autorităților.
În urma situației speciale apărute, la aeroport a venit duminică seară și ministrul muncii, Violeta Alexandru, pentru a vedea ce se poate face în acest caz. Poliția nu le permitea oamenilor să staționeze în aeroport, pentru că nu aveau bilet de avion. Oamenii nu au bani să-și cumpere bilet de avion și oricum, nicio cursă nu zboară la Colombo. scrie infamilie.tv