GABI BĂDĂLĂU, VACANȚĂ ROMANTICĂ PE YACHT CU CELEBRA DANIELA CRUDU

Noul cuplu al lunii august: Gabi Bădălău și Daniela Crudu, care au petrecut weekendul împreună, într-o vacanță romantică, pe un superb yacht.

Aflat în plin proces cu fosta soție, pentru custodia celor doi copii, dar și pentru partaj, Gabi Bădălău dovedește că are timp și pentru alte preocupări.

Multimilionarul din Bolintin Vale se distrează de mama focului în destinații exclusiviste, dar nu singur, ci într-o companie selectă.

CANCAN.RO vă prezintă detalii și imagini fabuloase, în exclusivitate.
Între Gabi Bădălău și fosta soție, Claudia Pătrășcanu, a izbucnit un adevărat război.

Acesta se află în plin proces cu artista și se luptă amândoi în instanță pentru custodia celor doi băieți pe care îi au împreună.

Fosta soție se plânge că Gabi Bădălău nu se îngrijește de acordarea pensiei alimentare și îl acuză că nu i-a oferit absolut nimic. Lucru adevărat până la acest moment.

În tot acest timp… milionarul petrece pe cinste, cheltuieste zeci de mii de euro, dar nu singur, ci alături de nimeni alta decât Daniela Crudu.

Fără să mai țină cont de altceva, Gabi Bădălău și-a organizat o vacanță fabuloasă, așa cum numai în filmele cu milionari poți vedea.

Alături de el a fost Daniela Crudu, iar cei doi au petrecut într-un stil romantic, pe un yacht.

Daniela Crudu, super-sexy în vacanța cu Gabi Bădălău

Pe contul ei de Instagram, Daniela Crudu a postat mai multe clipuri video în care le arată urmăritorilor săi cât de bine se distrează și că nu duce lipsă de absolut nimic. În compania unui bărbat precum Gabi Bădălău…

o credem și noi pe cuvânt, căci acesta nu se uită la bani atunci când vine vorba de plăcerile sale!

Îmbrăcată într-un costum de baie dintr-o singură piesă,

cu imprimeu leopard, Daniela Crudu dansează, se distrează și nu se sfiește să demonstreze că duce o viață de lux. Pe de altă parte,

Gabi Bădălău este mai rezervat în ceea ce privește viața de pe social media, mai ales ținând cont de faptul că în perioada procesului de custodie ar trebui să aibă o conduită impecabilă.

Milionarul a postat pe Instagram doar o fotografie cu peisajul văzut de pe yacht, dar și cu câteva smochine delicioase.

Detaliul care a atras atenția tuturor și care i-a dat de gol pe cei doi că sunt împreună a fost peisajul, care se regăsea atât în postările lui Gabi Bădălău, cât și în cele ale Cruduței.

Să îi fi lovit săgeata lui Cupidon și să bată iar clopote de nuntă pentru Gabi Bădălău?

Gabi Bădălău, în război cu fosta soție, din cauza divorțului…

S-au iubit cu mare patos și au doi copii împreună, însă viața a avut alte planuri pentru Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu. Cei doi au decis să pună capăt mariajului,

iar de acolo până la izbucnirea unui adevărat război nu a mai fost decât un singur pas.

În instanță, artista îl acuză pe fostul soț că nu i-a lăsat nici casa, nici alte bunuri și că nu le acordă copiilor săi nici măcar pensia alimentară. Pe de altă parte, Gabi Bădălău le-a povestit jurnaliștilor,

la ieșirea din tribunal, că fosta soție a avut o atitudine extrem de acidă și violentă la adresa lui și că nu se poate discuta cu ea,

lucru contrazis de Claudia Pătrășcanu, căci știm cu toții că în astfel de situații, fiecare are partea lui de poveste și de adevăr.

“Am venit pentru un divorț și pentru copiii noștri. Mi-e teamă doar de Dumnezeu. Depinde ce vor considera domnii judecători.

Am venit și cu martori, cu mama, care a stat lângă noi și m-a ajutat în creșterea copiilor. Copiii sunt cu mine și vor rămâne cu mine. Eu nici nu am vorbit cu soțul meu aici.

Nu am spus un cuvânt. Au vorbit domnii avocați. Domnul Gabi mă amână, mă plimbă, nu vrea să înțeleagă că avem doi copii. Nu mă mai surprinde nimic.

Nimeni nu a spus nimic, s-a amânat (n.r. procesul), pe motiv că poate ne vom înțelege, dar de un an de zile încercăm, adică eu încerc,

pentru copiii noștri și pentru a primi un divorț pe care l-am solicitat de când el a devenit absent”, a spus Claudia Pătrășcanu la Antena Stars.

„Ne judecăm pentru creșterea și educația copiilor, din păcate, soția mea are tot o atitudine agresivă. Îmi doresc ce e mai bun pentru copiii noștri, școlile cele mai bune, cel mai bun viitor.

Din păcate, nu am cu cine să am dialog”, a spus Gabi Bădălău, la Antena Stars, după ce ambii au ieșit din sala de judecată.

Ei… dar în timp ce Gabi Bădălău se luptă în instanță cu fosta soție pentru custodia copiilor, Daniela Crudu pare să fie singura care iese în câștig, în această situație.

Trecută destul de recent printr-un episod șocant și extrem de violent, bruneta se pare că a dat uitării toate relațiile din trecut și a depășit momentul în care fostul său iubit, Seco Dubravko, a snopit-o în bătaie. Sursa cancan.ro