Încă un oraș din țară este propus pentru carantinare după ce a devenit focar de coronavirus

După ce Suceava a fost închisă din cauza numărului mare de persoane infectate cu coronavirus și Țăndărei este propus spre carantinare.

Localiatea Țăndărei din Județul Ialomița este propusă spre carantinare chiar de prefectul orașului care este îngrijoart de numărul mare de români care au venit din străinătate.

Orașul Tăndărei este propus spre carantinare după ce mii de români care s-au întors din străinătate nu au respectat carantina

Locuitorii din Țăndărei nu au ținut cont de faptul că trebuiau să stea în izolare și și-au urmat cursul vieții.

Biroul de presă al Prefecturii Ialomiţa a menţionat că în judeţ au fost confirmate 37 de cazuri de infectare cu coronavirus, 208 persoane se află în carantină, iar 2.429 – în autoizolare şi sunt monitorizate la domiciliu, relatează Digi 24 citat de Agerpres.

Unul dintre pacienții infectați cu coronavirus a declarat că nu și-a dat seama că este infectat deși se simțea rău.

„Eu nu mi-am dat seama! Simţeam eu că nu mai am forţă, putere, dar când m-am dus, mi-au zis prima dată că nu sunt pozitiv. Dar mi-a venit rezultatul după 24 de ore şi după aceea, m-a sunat că sunt pozitiv”, a povestit Eduard Literaș, pacient din Ţăndărei, potrivit observator.tv.

Eduard a povestit într-un live pe Facebok că toate persoanele depistate ca fiind infectate cu coronavirus sunt rromi care au venit de la muncă din Italia.

„Suntem aici, în oraşul Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, la Spitalul Orăşenesc Ţăndărei. Au găsit aici, în Ţăndărei, vreo 30 de persoane cu coronavirus, băieţi! Şi toţi sunt numai ţigani, romii care au venit din Italia, băieţi!”, a spus bărbatul.

Pe data de 26 martie a fost înregistrat primul deces al unei persoane infectate cu COVID-19. Prefectul de Ialomița a mărturisit că nu a respectat izolarea.

Mulţi dintre pacienții cu coronavirus s-ar fi infectat după ce au participat la o înmormântare printre care se află şi Eduard Literaş, pacientul internat la Spitalul Victor Babeş din Capitală.