INSP a actualizat lista statelor cu risc epidemiologic ridicat. Persoanele care vin din Spania, plasate în carantină

Persoanele care vin din Spania vor fi plasate în carantină pentru 14 zile, măsura urmând să intre în vigoare din această noapte, potrivit noii liste a statelor din zona galbenă.

Spania a fost introdusă pe lista statelor plasate în zona galbenă, pentru care se aplică măsura carantinei timp de 14 zile.

Potrivit listei prezentate luni de INSP, Singapore şi Arabia Saudită au fost eliminate din listă.

Decizia intră în vigoare din data de 11 august, ora 0:00.

Măsura de carantină se aplică pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internaţională din tările/zonele cu

risc epidemiologic ridicat şi au drept de intrare pe teritoriul naţional, respectiv: cetăţeni români, cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene.

”Carantina persoanelor se instituie la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau, după caz,

într-un spaţiu special desemnat de autorităţi. Carantina se recomandă tuturor persoanelor care locuiesc la aceeaşi adresa”, precizează INSP.
Lista State cu risc epidemiologic ridicat – 10.08.2020

Africa de Sud
Argentina
Armenia
Aruba
Bahamas
Bahrain
Bolivia
Bosnia si Herțegovina
Brazilia
Capul Verde
Chile
Columbia
Costa Rica
El Salvador
Guineea Ecuatoriala
Honduras
Insulele Feroe
Insulele Turks si Caicos
Insulele Virgine ale Statelor Unite
Irak
Israel
Kazahstan
Kârgâzstan
Kosovo
Kuweit
Luxemburg
Macedonia de Nord
Maldive
Moldova
Muntenegru
Oman
Palestina
Panama
Peru
Puerto Rico
Qatar
Republica Dominicana
Sint Maarten
Spania
Statele Unite ale Americii
Surinam

Sursa stirileprotv.ro