Kelemen despre planul lui Streinu Cercel: Absolut aberant

Planul lui Streinu Cercel pentru perioada de dupa starea de urgenta, legata de izolare varstnicilor inca 3 luni, este „absolut aberant” si neaplicabil, spune presedintele UDMR, Kelemen Hunor. Oamenii asteapta o hotarare ferma in loc de balbaieli, adauga liderul maghiar.

Kelemen Hunor a declarat, marti, pentru MEDIAFAX, ca ideea lui Streinu Cercel nici nu este aplicabila, in conditiile in care in Romania sunt peste 3,5 milioane de persoane peste 65 de ani.

„Propunerea doctorului Streinu Cercel referitoare la varstnicii care trebuie izolati este absolut aberanta. Nu pot sa il inteleg pe dl. Streinu Cercel de ce face astfel de proiecte. Daca face acest lucru pentru a testa piata, societatea, reactia oamenilor, nici acest lucru nu este corect intr-o astfel de perioada de criza. Sunt peste 3,5 milioane de persoane de peste 65 de ani si nici nu este aplicabila ideea, cand exista 400.000 de paturi in toate unitatile de cazare din Romania, de la hoteluri de 5 stele la pensiuni. Plus ca este si o parte etica, morala a propunerii”, a spus Kelemen.

Acesta a vazut ca Guvernul si Ministerul Sanatatii nu sustin propunerea, dar a spus ca, totusi, nu este permis sa se vorbeasca pe mai multe voci intr-o astfel de perioada, iar comunicarea sa fie atat de dezordonata si incoerenta.

„Oamenii asteapta o hotarare ferma, directa, precisa si o previziune mai conturata decat balbaieli, decat proiecte depuse si retrase, contestate. Din punct de vedere moral, politic si logistic este o propunere inaplicabila, care induce si panica in randul populatiei”, a conchis presedintele UDMR.

Doctorul Streinu Cercel, directorul Institutului National de Boli Infectioase “Matei Bals” a propus un proiect pentru perioada de dupa relaxarea masurilor de distantare sociala. Proiectul intitulat „Programul VACANTA MARE” de prevenire a imbolnavirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19 primit de MEDIAFAX vine cu masuri riguroase. Printre masuri se numara separarea batranilor de familii pentru o perioada de 3 luni si izolarea totala in categoria de varsta 40-65 de ani, „in cazul activitatilor de serviciu neesentiale pentru functionarea in caz de pandemie”.