Începând cu data de 1 octombrie 2022 intră în vigoare o nouă lege care îi vizează pe toți românii. Este vorba despre aplicarea unei directive europene în vederea returnării la orice magazin, a sticlei, ambalaj sau pet, la care să se emită o garanție în bani ulterior.
Lege nouă de la 1 octombrie 2022
Magazinele alimentare mici și mari vor fi obligate să primească sticle goale de la populație și să-i plătească garanția, printr-un sistem de garanție-returnare (SGR) decis de Guvern. De la 1 octombrie 2022, această măsură ar trebui să fie introdusă în toată țara, însă autoritățile au anunțat că au întârziat punerea în practică a acestei legi.
Concret, prin intermediul acestei măsuri, se va putea returna în magazin sticlă, ambalaj, sau pet pentru care s-a emis la achiziție o garanție în bani. Se poate preda orice ambalaj care poate fi spălat și refolosit, iar în schimb persoana respectivă primește o garanție de 50 de ani, 1 leu sau chiar mai mult, plătită în momentul când a fost achiziționat produsul respectiv.
Ministerul Mediului a anunțat că Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern care reglementează sistemul garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile (SGR).
„Sistemul va fi obligatoriu pentru toate magazinele, de la cele de mici dimensiuni la supermarketuri”, a anunțat Ministerul Mediului.
Potrivit oficialilor de la Ministerul Mediului, prin acest sistem se oferă o garanție de 50 de bani pentru orice ambalaj de băutură achiziționată, sumă care va fi recuperată imediat ce ambalajele folosite vor fi returnate în orice magazin din România.
Conform sistemului garanție-returnare cantitățile de ambalaje returnate în magazine vor ajunge ulterior în centre regionale pentru ca, mai apoi, să ajungă la reciclatori. După selectarea operatorului național de sistem, întreaga infrastructură să fie finalizată în luna octombrie a anului 2022.
Totodată, SGR-ul funcționează deja în peste 10 state europene, cu rezultate care ating colectarea și procesarea a circa 90% din deșeurile reciclabile puse pe piață. Implementarea SGR-ului în România are o contribuție esențială în atingerea țintelor ambițioase de reciclare și colectare, pe care ni le-am asumat prin adoptarea OUG-urilor privind regimul deșeurilor din luna august a acestui an, a declarat ministrul Barna Tánczos.
Ce presupune sistemul garanție-returnare pentru sticle și pet-uri
Potrivit informațiilor oferite de către oficiali de la Ministerul Mediului, aceste prevederi ce intră în vigoare de la 1 octombrie 2022, sunt aplicabile pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l și 3 l inclusiv, utilizate pentru a introduce pe piaţa naţională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase.
Sunt puține magazine în țara noastră care dispun de infrastructura necesară pentru a colecta ambalaje. Ministrul Mediului recunoaște că s-a întârziat cu punerea în aplicare a acestei legi și spune că nu există în Europa țară care să fi implementat sistemul SGR în mai puțin de doi ani, chiar 3-4 ani.