Ludovic Orban, anunţ de ultimă oră despre redeschiderea şcolilor

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că autorităţile au în discuţie 3-4 scenarii cu privire la deschiderea anului şcolar 2020-2021, în contextul epidemiei de coronavirus.

Totul depinde de modul în care evoluează numărul de infecţii cu COVID-19, a precizat șeful Executivului. Ludovic Orban a afirmat că a fost format un grup de lucru interministerial care miercuri se întruneşte în şedinţă pentru a pregăti toate scenariile în funcţie de situaţia epidemiologică pentru redeschiderea şcolilor.

„Vor fi 3-4 scenarii. Ne uităm la ce se întâmplă afară, în alte ţări. Vedem exact care sunt măsurile care ar putea genera efecte favorabile (…) Trebuie să facem o analiză a infrastructurii şcolare, toate tipurile de localităţi – urban mare, urban mediu şi mic rural. Trebuie să facem o evaluare cadrelor didactice, a accesului care există”, a afirmat premierul, potrivit Agerpres.

Orban a explicat că autorităţile vor anunţa modul în care va fi deschis anul şcolar în momentul în care „vom avea suficiente elemente”. „Cred că presiunea asta pentru deschiderea şcolilor acum este rezultat iniţiativei demagogice a PSD-ului care m-a chemat să vorbesc despre deschiderea şcolilor, câte în lună şi în stele”, a precizat Ludovic Orban. Premierul a amintit că Guvernul a alocat 250 de milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru a putea achiziţiona tablete cu conectare la Internet pentru a asigura accesul la învăţământ online.

Cele patru scenarii propuse de autorități
Iată cele 4 scenarii, prezentate de Edupedu.ro, preluate din documentul Ministerului Sănătății care ar urma să fie dezbătut săptămâna aceasta la Ministerul Educației.

Scenariul nr. 1

revenirea 100% la școală, dar cu asigurarea unei distanțe fizice între copii de minimum 1 metru (față de 2 metri cât a fost impus la examene).

Scenariul nr. 2

Scenariul nr. 2 avansat de Ministerul Sănătății este compus din 2 sub-scenarii

Varianta 1:

propune redeschiderea școlilor a tuturor copiilor de grădiniță și din clasele pregătitoare – clasa a IV-a
în ceea ce-i privește pe copiii de clasele V-VIII și IX-XII, deci de gimnaziu și liceu, Ministerul Sănătății prevede în primul scenariu hibrid revenirea lor „parțială” în clase. Concret, ar trebui să fie fizic la școală doar jumătate dintr-o clasă și să facă rotație cu cei de acasă la 1 sau 2 săptămâni. Și aici, se menține regula distanței de minimum 1 metru între elevi.

Varianta 2:

reprezintă scenariul hibrid pesimist, în care copiii de grădiniță și cei din clasele pregătitoare – clasa a IV-a nu ar mai fi exceptați de la revenirea pe ture și prin rotație la școală. Mai exact, această variantă prevede că toți elevii, indiferent de clasă și ciclu școlar, trebuie să revină în clase doar prin rotație, câte jumătate de clasă, urmând să facă schimb cu cealaltă jumătate de clasă la 1 sau 2 săptămâni.

Scenariul nr. 3

școala se desfășoară 100% online, pentru toți elevii, indiferent dacă e vorba de grădiniță, școală primară, gimnaziu sau liceu.

Sursa redactia.ro