Medic oncolog din Suceava

Simona Semen, sora unei doctorițe de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava, a postat pe Facebook un mesaj cutremurător despre drama pe care o trăiesc medicii unității spitalicești, după ce mulți dintre ei s-au infectat cu noul coronavirus.

Tânăra suceveancă spune că sora ei, care este medic oncolog, i-a descris situația din spitalul județean ca fiind ca fiind una “strigătoare la cer”.

Semen a explicat cât de puternic este noul coronavirus şi le-a transmis tuturor românilor să stea pe cât posibil în casă, deoarece nu este vorba doar despre o răceală banală.

Redăm mai jos, integral, mesajul postat de Simona Semen pe Facebook:

“Când Corona devine atât de reală încât te sufocă și te doare literal fiecare bucățică de corp de teama celui iubit ție.
Situația din Suceava este strigătoare la cer. 70 de cadre medicale infectate.
Medici expuși fără nicun fel de echipament de protecție virusului ucigător care este, descris simplu, de sora mea, MEDIC ONCOLOG, ”Satana, e ceva de pe altă lume”.
Îmi tremură fiecare cm de corp și îmi doresc ca și ultimul idiot care încă mai are senzația că asta e doar o răceală, să înțeleagă că e un virus teribil și că oamenii ca SORA MEA au ales meseria asta să renunțe la intimitate, la viață personală, la timp liber, la nopți, la vacanțe, dar nu LA VIAȚĂ!!!!! STAȚI ACASĂ!!!!! ÎNTELEGEȚI NU ESTE O GLUMĂ!
Orice medic din țara asta care va muri, va muri din cauza egoismului și prostiei absolute care definește poporul ăsta care numai de bici învață.
În vremuri de război nu ne batem joc de singurii care luptă. Îi protejăm. Oricum, Oricât. Cu orice preț. Când sora ta, pe care ai purtat-o în brațe de la 1 săptămână îți spune, ”oricum sunt infectată, nu știu ce va fi” ai vrea să ai puterea sa proiectezi durerea asta în sufletele tuturor celor care se plimbă sfidător și se uită în scârbă la tine cel care porți mănuși la cumpărături sau le spui tuturor să stea DRACU ACASĂ!!!!!
NU vă bateți joc de cei care nu pot alege!”.