Ministrul de Interne, Marcel Vela, a transmis un mesaj de urare pe contul său personal de socializare, cu ocazia Învierii Domnului.
”Ne-am început acest an cu o mare provocare.
Când aşteptam cu toţii venirea primăverii, vremurile aveau să ne pregătească ceva cu totul nou, ceva nemaitrăit de niciunul dintre noi.
Prima dată am crezut că nu ne poate afecta, dar, apoi, realitatea a fost cu totul alta. Ne-am adaptat neîncetat şi am început să privim mai mult spre valorile cu adevărat importante.
Ne-am dat seama că doar respectând anumite reguli, reguli care nu sunt uşoare, respectăm viaţa noastră şi pe cea a celor dragi nouă.
Pentru acest lucru, vreau să vă mulţumesc.
Da, acest Paşte este diferit. Este un altfel de moment care reuşeşte, poate, ceea ce nu au reuşit celelalte.
Să realizăm că trebuie să fim uniţi, că trebuie să fim solidari, că trebuie să fim responsabili şi că trebuie să fim patrioţi.
De această dată, ne rugăm pentru acelaşi scop şi ne unim în rugăciune ca să cerem sănătate şi zilele care ne lipsesc atât de mult.
Vă mulţumesc pentru fiecare efort depus. Nu a fost şi nu este uşor, dar lucrurile măreţe nu au fost niciodată uşor de realizat.
Vă doresc tuturor un Paşte binecuvântat şi multă – multă sănătate! Hristos a înviat!”, a scris Marcel Vela pe Facebook.