MINUNE! O icoană a lui Isus Hristos LĂCRIMEAZĂ de 5 zile la Cluj. Este la o biserică din cartierul Zorilor

O icoană a Mântuitorului Isus Hristos de la Biserica cu Hramul ”Învierea Domnului” din cartierul clujean Zorilor lăcrimează neîntrerupt din data de 2 decembrie, fenomenul neputând fi explicat decât ca o voință a lui Dumnezeu.

Parohul bisericii, părintele Nicolae Dura, a declarat pentru Cluj24

că în data de 2 decembrie, după slujba de dimineață, doamnele care răspund de curățenie s-au apucat de lucru.

”Partea de pridvor a revenit la două doamne, una dintre ele fiind profesor universitar. Au luat candela, au pregătit untdelemnul,

iar cealaltă doamnă a curățat icoana Mântuitorului Isus Hristos, o icoană pe pânză, față – spate.

Icoana a fost așezată la loc iar în următoarele câteva minute, până au luat candela ca să o pună înapoi, au observat

că din ochiul stâng al Mântuitorului, de la pleopa de jos, a coborât o dâră sub formă de lacrimă până la vârful nasului Mântuitorului”, a spus părintele Dura.

Femeile s-au rugat, au fotografiat icoana iar seara la Vecernie la biserică a ajuns și preotul paroh.

”Deja picătura ajunsese mai jos buza Mântuitorului, între buza de jos și barbă. De acolo am început să o supraveghem, am fotografiat și filmat fenomenul respectiv. E ceva ce curge dar nu se termină.

Acum s-a oprit la nivelul gâtului Mântuitorului, dar nu se mistuie. La capăt se păstrează aceeași consistență. Am crezut că,

odată cu coborârea, se va usca traseul, dar păstrează aceeași umiditate, se vede lacrima pe traseu la fel ca în prima zi”, a precizat parohul bisericii din Zorilor.

Acesta a vrut a doua zi, în 3 decembrie, să ducă icoana în altar dar apoi a discutat cu un profesor de la Facultatea de Teologie din

Alba Iulia, care i-a spus că a fost un caz similar în Alba unde icoana a fost așezată în Catedrala Arhiepiscopală, unde a stat foarte multe zile, apoi a fost strămutată.

Ea a încetat a mai plânge la aproximativ o zi după ce a fost așezată în catedrală, observând-se doar, uneori, mici bobițe, care nu au mai curs.

Doar Dumnezeu știe

”Atunci am realizat că locul icoanei este acolo și ar fi bine să o ducem înapoi. Icoana este una pe pânză obișnuită, am verificat-o

și pe cealaltă parte, e perfect uscată, nu are nimic. Și de atunci stăm și ne minunăm. Nu știu să spun decât că se întâmplă, mai departe doar Dumnezeu știe.

E a doua oară când se întâmplă la noi fenomenul, a fost anii trecuți o icoană a Maicii Domnului de la iconostas care a lăcrimat. De ce? Nu știu.

Cum, care e voința lui Dumnezeu? Depășește așteptările mele, lumea fizică pentru mine nu mai are corespondent. E ceva ce, dintr-o pânză obișnuită, curge. E ceva ce pe mine mă depășește rațional

și doar constat că se petrece. Mai departe, doar Dumnezeu știe…”, a mai spus părintele Nicolae Dura.

Parohul susține că nimeni nu a atins icoana și nu a verificat lichidul care curge.

Icoana care lăcrimează este făcută după una care a fost în Constantinopol. scrie cluj24.ro