Mircea Radu a fost unul dintre cei mai râvniți bărbați din România. Cu un are de Don Juan și o carismă perfectă a făcut ravagii. Mai mult, el a câștigat de nouă ori titulatura de „Cel mai sexy bărbat din România”.
Însă anii au trecut, iar râvnitul burlac a renunțat la acest statut și a întemeiat o familie. Prezentatorul celebrei emisiuni
„Din dragoste” are în prezent o familie frumoasă, o soție și doi copii de care este foarte mândru.
Deși toată lumea crede ca a avut fetele la picioare, se pare că de-a lungul timpului Mircea Radu a avut și de suferit din cauza reputație pe care a căpătat-o. Faima lui fiind o lamă cu două tăișuri.
„Am avut de câștigat pentru că orice ușă se deschide mai larg în fața unei persoane cu un chip agreabil (toți psihologii îți vor spune asta) și de pierdut pentru că multe fete mă etichetau înainte de a mă cunoaște, judecând doar după figura mea.
«A, ăsta e atât de drăguț, încât e obligatoriu curvar»– și pierdeam partide atrăgătoare în fața unor tipi urâței care, nu-i așa?, erau a priori serioși…”, a declarat Mircea Radu într-un interviu pentru VIVA!
Mircea Radu și viața de familie
După o viață tumultoasă și printre numeroase suspine de fete, Mircea Radu și-a găsit calea și și-a întâlnit aleasa, iar la 45 de ani a întemeiat o familie. Relația celor doi pare să meargă de minune, la fel ca în prima zi. Acum vedeta se concentrează pe familie și pe cei doi copii.
„Chiar dacă sună ușor frivol, prefer frivolitatea fățărniciei, important este momentul. Să fie bine, liniște, bucurie, atunci când sunteți împreună… Am cerut-o de soție ziua în amiaza mare, lungit pe un prosop, în fața unei mări limpezi.
Eu sunt cel mai puțin permisiv, dar am o relație bună cu cei doi copii ai mei – nu sunt nici zbir, dar nici nu mi se urcă-n cap. E o relație bazată pe multă dragoste – copiii sunt singurii care nu înșală
la capitolul ăsta, ce le dai asta primești. Clara are gropiță și ochi verzi, ca mine, iar Tudor e șaten cu ochi negri, dar are ce se cheamă aerul meu. Adică temperamentul, mișcările, mersul meu.”, a mai declarat Mircea Radu, pentru sursa citată. scrie cancan.ro