Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat că speră ca Parlamentul să adopte cât mai repede legea referitoare la carantină, fiindcă altfel transmiterea comunitară se va accentua. Ministrul
a declarat că 550 de pacienți confirmați cu coronavirus au ieșit la cerere din spitalele din țară, de duminică până luni, și că autoritățile sunt lipsite de pârghii pentru a controla dacă pacienții respectă izolarea la domiciliu. ”În acest proiect legislativ am pus în concordanţă legea
cu cerinţele CCR. Este o boală transmisibilă, am explicat foarte clar ce înseamnă termenii. După cum vedeţi, la noi este o problemă, la celelalte ţări există carantina. Am explicat ce înseamnă carantină, izolare, ce înseamnă epidemie, pandemie, risc epidemiologic crescut, ce
înseamnă carantinarea unei anumite zone, ce înseamnă efectiv tot ce ar trebui să existe într-un proiect de lege pentru a putea gestiona o astfel de criză pandemică”, a afirmat Nelu Tătaru. Ministrul Tătaru spune că speră ca această lege să fie adoptată în regim de urgență,
adică în cel mult o săptămână. ”Dacă nu avem nicio pârghie, transmiterea comunitară se va accentua”, a spus el. ”Noi sperăm ca acest proiect legislativ să treacă de Parlament într-o săptămână – o săptămână şi jumătate şi să avem o lege care să ne permită să ne
continuăm activitatea şi lupta cu pandemia”, a adăugat ministrul Sănătății. Tătaru a explicat că există o creștere a numărului de cazuri, însă aceasta este momentan exponențială, iar situația este evaluată zilnic. ”Noi ne aflăm în momentul în care pacienţi
pozitivi, asimptomatici sau nu, sunt externaţi pe propria răspundere. Ei trebuie să considere că răspunderea este pentru întreaga populaţie”, a adăugat ministrul Sănătăţii. scrie antena3