Nelu Tătaru, despre posibilitatea ca Bucureştiul să intre în carantină: „Specialiştii spun că ar trebui să ne închidem două luni”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, referitor la intrarea în carantină a Capitalei,

că nu se ia în calcul acest lucru în momentul de faţă, deşi există specialişti care spun că „ar trebui să ne închidem două luni”.

Ministrul Sănătăţii e de părere că momentan cea mai înţeleaptă variantă e ca toată lumea să respecte normele de protecţie.

„Se merge strict pe acele măsuri locale, dar şi măsuri restrictive în vederea scăderii numărului de cazuri noi prin scăderea transmiterii.

În contextul în care vom avea o transmitere liberă accentuată cu o creştere exponenţială a numărului de cazuri se vor lua şi alte decizii. Deocamdată nu avem

în discuţie carantinarea Bucureştiului (…) Să ne închidem o lună? Sunt specialiști care spun că ar trebui să ne închidem două luni.

Din punctul meu de vedere, ar trebui să respectăm niște restricții pe care le-am impus

încă de la începutul acestei pandemii și să ne gândim la cei de lângă noi care nu mai sunt din cauza acestei pandemii,

să ne gândim la cei care suferă și să ne gândim la un corp medical care sunt aceiași de la începutul acestei pandemii și merg în continuare.

Țin să le mulțumesc încă o dată pentru acest lucru. Suntem împreună, suntem acolo și sper că cei care furnizează aceste

cazuri care înainte de ajunge în spital nu cred în aceste cazuri, să își reașeze un pic atitudinea cât și discursul (…)

În acest moment suntem pe o creştere progresivă. În anumite localităţi deja a început să fie creştere exponenţială. Acolo se vor lua decizii un pic mai drastice.

Noi vorbeam foarte mult acum trei luni de 2.800 de cazuri pe zi. Putem ajunge la aceste cazuri nerespectând nimic.”, a spus ministrul Nelu Tătaru.

De asemenea, premierul Ludovic Orban spunea ieri că s-ar putea ajunge la carantinarea anumitor zone din Bucureşti doar dacă rata de

infectare cu coronavirus trece de 3 la mia de locuitori.

Dacă se va ajunge în această situaţie, toate şcolile din Bucureşti trec în scenariul roşu şi se va învăţa exclusiv online, a mai spus Orban.

„E reglementat în hotărârea de guvern. Dacă e depăşită rata de incidenţă de 3 la 1000 de

cazuri cumulate pe ultimele 14 zile, şcolile vor trece în regim de online integral. De asemenea,

trebuie făcută o evaluare foarte serioasă şi se poate ajunge la carantinarea anumitor zone. Sperăm să nu se ajungă aici. Sper că oamenii vor înţelege situaţia prin care trecem şi că vor avea grijă”. Sursa romaniatv.net