Ministrul Sănătății a declarat, miercuri, într-o ediție specială a emisiunii ”Doctor de bine”, realizată de Liliana Curea,
că se așteaptă ca numărul de cazuri de Covid-19 să crească în următoarele două săptămâni, în România.
“Ne aşteptam să crească progresiv numărul de cazuri în urmatoarele 2 săptămâni, alternând cu perioade de stagnare.
Avem zile cu mai puține teste, dar asta nu ne face să ne lăsăm pe o ureche. Suntem cu anchetele în evaluare
și putem previziona și următoarele zile ca și evoluție. În urma introducerii de noi restricții, avem o transmitere comunitară în scădere și efectul îl vedem la 2 săptămâni”, a declarat Nelu Tătaru. Ministrul Sănătății a precizat că
ultimul bilanț anunțat de autorități este într-adevăr mare, dar România este în continuare în valul unu al pandemiei, în timp ce alte țări din Europa sunt în valul doi.
“Suntem pe acel traseu ascendent progresiv. Suntem după șase săptămâni de un platou în jurul la 1500 de cazuri, urmat de
o lună septembrie în care am avut numeroase reveniri la qvasinormalitate. Nerespectarea regulilor sau respectarea parțială au dus
la creșterea cazurilor. 3.000 de cazuri este foarte mult. Suntem într-un context mondial și european al unei pandemii, care, pentru unii
este un al doilea val, noi încă n-am terminat nici primul val și suntem pe traseu crescător. Suntem în momentul în care impunem și unele restricții”, a precizat ministrul Sănătății.
Tătaru: Anchetele arată că evenimentele private sunt surse de infectări
Referitor la criticile apărute din domeniul HoReCa privind închiderea restaurantelor,
Nelu Tătaru a declarat: “Evaluările pe care le facem sunt cele care ne-au relevat că chiar dacă gestionăm
focare care se regăsesc în cămine pentru bătrâni sau în unități sanitate, totuși din evaluări și anchete
epidemiologice ne reies că acele locuri unde s-a produs momentul infectării sunt evenimentele private și transportul în comun.
Pentru a limita aceste lucruri, trebuie să reimpunem aceste restricţii. Efectele lor le vom vedea în 10-14 zile”. scrie stirileprotv.ro