Novak Djokovic a părăsit hotelul de carantină din Melbourne! Conferință de presă cu familia sa, la 15:00

Novak Djokovic (34 de ani) a intrat nevaccinat în Australia, iar luni, 10 ianurie, a avut loc procesul în urma căruia liderul mondial a aflat că poate rămâne pe tărâm australian în condiții de legalitate. Totuși, ministrul pentru Imigrare îi poate anula viza, iar sârbul așteaptă în continuare să afle dacă va putea participa sau nu la Australian Open.

Procesul lui Novak Djokovic. Judecătorul Anthony Kelly a revocat decizia de anulare a vizei sârbului
UPDATE ora 13:12: La ora 15:00, Novak Djokovic va susține o conferință de presă prin video call, alături de familia lui.

UPDATE ora 13:05: Prin vocea purtătorului său de cuvânt, ministrul pentru Imigrare din Australia a anunțat că încă se gândește dacă va anula sau nu viza lui Novak Djokovic: „Rămâne la discreția ministrului Hawke să considere dacă va anula viza domnului Djokovic, sub puterea personală de anulare reglementată de Articolul 133C(3) al Actului pentru Imigrări”.

UPDATE ora 13:00: Alex Hawke, ministrul pentru Imigrare din Australia, a decis să nu îi anuleze astăzi viza lui Novak Djokovic, conform publicației australiene The Age. Totuși, el are puterea legală să se răzgândească în următoarele zile, așa că situația sârbului rămâne incertă.

UPDATE ora 12:20: Novak Djokovic a părăsit hotelul de carantină din Melbourne în care era plasat. Se pare că, până la urmă, sportivul nu a fost arestat, fiind vorba doar de o exagerare a tatălui său, făcută în stilul caracteristic. Ministrul pentru Imigrare nu a decis nici până acum dacă va anula sau nu viza sârbului.

UPDATE ora 11:15: Presa australiană a negat informațiile transmise de tatăl și fratele lui Novak Djokovic, preluate ulterior în presa internațională. Conform site-ului The Age, tenismenul nu ar fi fost arestat, iar ministrul pentru Imigrare al Australiei încă se gândește ce va decide în privința vizei sârbului.

UPDATE ora 11:00: Informația conform căreia Novak Djokovic a fost arestat a fost confirmată și de fratele său, Djordje. Detalii AICI.

UPDATE ora 10:20: Srdjan Djokovic, tatăl lui Novak Djokovic, a anunțat pentru site-ul The Pavlovic Today că fiul său a fost arestat, iar avocații săi se gândesc cum să răspundă. Potrivit aceleiași surse, el ar putea fi deportat din Australia.

UPDATE ora 07:50: Judecătorul a dispus și ca Guvernul Australiei să îi plătească liderului mondial cheltuielile de judecată pentru proces, conform CNN.

UPDATE ora 07:45: Novak Djokovic a primit din nou viză din partea autorităților australiene, iar sârbul poate rămâne în Australia, întrucât judecătorul a hotărât că motivul invocat, faptul că a trecut prin boală în ultimele 6 luni, este justificat. Astfel, decizia de anulare a vizei sale a fost revocată. Urmează ca el să se întoarcă la hotel, să își ia bagajele și să înceapă pregătirea pentru Australian Open. Sârbului i s-a returnat și pașaportul.

UPDATE ora 07:40: O decizie importantă a fost prelungirea ordinului de reținere în Australia a lui Djokovic până la ora locală 20:00 (11:00 ora Bucureștiului), după ce avocatul acuzării, Cristopher Tran, a precizat că expiră la 16:00 (07:00 ora Bucureștiului), deci 4 ore mai devreme.

UPDATE ora 07:35: Judecătorul Anthony Kelly a dispus ca Novak Djokovic să fie eliberat din hotelul de carantină, pentru a putea fi audiat, iar avocații săi sunt liberi să aleagă o nouă locație în care sportivul va sta până la finalizarea procesului.

UPDATE ora 07:30: Judecătorul Anthony Kelly a luat la cunoștință faptul că Novak Djokovic a colaborat în totalitate cu autoritățile de pe aeroportul din Melbourne, înainte de a fi trimis la hotelul de carantină.

Judecătorul care se ocupă de acest caz se numește Anthony Kelly, iar procesul a început în jurul orei locale 11:00, ceea ce înseamnă 02:00 ora Bucureștiului. Este a doua oară în 18 luni când Djokovic așteaptă să vadă dacă mai poate participa la un Grand Slam, după ce în septembrie 2020, la US Open, a lovit o arbitră și a așteptat să primească o decizie a organizatorilor, în urma căreia a fost trimis acasă.

Novak Djokovic a intrat nevaccinat în Australia, în urma unei scutiri medicale
Campion en-titre la Australian Open, Novak Djokovic a fost reţinut pe aeroport, la Melbourne, după sosirea sa în Australia miercuri, după ce poliția de frontieră australiană şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la viza sa de intrare.

Tenismanul sârb a primit o scutire de vaccinare împotriva COVID-19 din partea organizatorilor turneului pentru a concura la evenimentul care urmează să înceapă pe 17 ianuarie, dar aceasta nu a fost suficientă pentru oficialii de frontieră, care i-au anulat viza după ce Djokovic „nu a reuşit să furnizeze dovezi adecvate care să îndeplinească cerinţele de intrare în Australia”.

Lui Djokovic i s-a comunicat că va trebui să părăsească Australia joi, dar avocaţii săi au obţinut prin apel din partea unui judecător amânarea cauzei sale până luni şi interzicerea deportării sale înaintea orei 16:00 (05:00 GMT) din aceeaşi zi, potrivit presei locale.