Ordonanta Militara Nr. 4 din 29.03.2020

ORDONANTA MILITARA nr. 4 din 29.03.2020 privind masuri de prevenire a raspandirii COVID-19❗

🔴Art.1 – (1) Circulatia persoanelor care au implinit varsta de 65 de ani, in
exteriorul locuintei/gospodariei, este permisa si in afara intervalului orar 11.00-13.00
daca aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natura medicala, precum
tratamentele oncologice planificate, dializa etc. folosind mijloacele proprii de
deplasare sau ale familiei/sustinatorilor sau, dupa caz, mijloacele de transport sanitar
special destinat.

(2) Pentru verificarea motivului deplasarii in situatiile prevazute la alin. (1) se
prezinta o declaratie pe propria raspundere completata in prealabil, care trebuie sa
cuprinda numele si prenumele, data nasterii, adresa locuintei, motivul si locul
deplasarii, data si semnatura.

(3) Circulatia persoanelor prevazute la alin.(1), in afara locuintei/gospodariei,
este permisa si in intervalul orar 20.00 – 21.00, daca aceasta se face pentru a asigura
nevoile animalelor de companie/domestice doar in proximitatea locuintei/gospodariei.
Declaratia pentru acest interval orar nu este necesara atunci cand deplasarea se face in
acest scop.

(4) Masurile se aplica incepand cu data publicarii prezentei ordonante militare
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

🔴Art.2 – (1) Operatorii economici care comercializeaza alimente si produse de
stricta necesitate si care isi desfasoara activitatea in conditiile dispuse prin ordonante
militare in perioada starii de urgenta isi vor organiza programul de lucru pentru a
facilita si a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani in intervalul
orar 11.00-13.00, limitand, in acest interval, accesul persoanelor din alte categorii de
varsta.

(2) Masura se aplica incepand cu data de 30 martie 2020.

🔴Art.3 – (1) Persoanele care parasesc locul in care au fost carantinate, fara
aprobarea autoritatilor competente, vor fi sanctionate contraventional conform
prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.1/1999 privind regimul starii de
asediu si regimul starii de urgenta, cu modificarile si completarile ulterioare, si vor fi
obligate sa reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportand cheltuielile efectuate cu
carantinarea lor.

(2) Persoanele care nu respecta conditiile izolarii la domiciliu si sunt identificate
in afara spatiului de izolare, vor fi sanctionate contraventional conform prevederilor
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.1/1999 privind regimul starii de asediu si
regimul starii de urgenta, cu modificarile si completarile ulterioare, si vor fi obligate
sa intre in carantina 14 zile, suportand cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.

(3) Masurile se aplica incepand cu data publicarii prezentei ordonante militare
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

🔴Art.4 – (1) La intrarea in tara, pentru protejarea propriilor familii, conducatorii
autovehiculelor de transport marfa cu capacitatea maxima autorizata mai mare de 2,4
tone opteaza pentru carantinare/izolare, dar nu mai mult de 14 zile, in perioada dintre
curse, pentru una dintre urmatoarele modalitati de protectie impotriva raspandirii
COVID-19:

a) carantinarea in spatii puse la dispozitie de catre angajator;

b) izolarea la domiciliu impreuna cu toate persoanele cu care locuiesc/se
gospodaresc, sau singuri, in alt spatiu locativ disponibil;
c) carantinarea la cerere, in spatiile puse la dispozitie de autoritatile
administratiei publice, cu suportarea cheltuielilor aferente carantinarii.

(2) Optiunea pentru una dintre modalitatile prevazute la alin. (1) se
materializeaza prin completarea, de catre conducatorii autovehiculelor de transport
marfa cu capacitatea maxima autorizata mai mare de 2,4 tone, a unei declaratii pe
propria raspundere prin care isi asuma una dintre cele 3 variante de carantinare/izolare.

(3) Prevederile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator si pilotilor de
aeronave si personalului navigant.

(4) Masura se aplica incepand cu data de 31 martie 2020.

🔴Art.5 – (1) Se instituie, pentru o perioada stabilita de angajator, masuri de
izolare preventiva la locul de munca sau in zone special dedicate in care nu au acces
persoane din exterior, pentru personalul care ocupa functii esentiale pentru asigurarea
functionarii productiei, transportului si distributiei energiei electrice si gazelor
naturale, a activitatilor de intretinere si mentenanta a echipamentelor si instalatiilor
specifice, precum si a celorlalte activitati de aprovizionare, respectiv, extractie,
productie si procesare a resurselor si materiilor prime si/sau semiprocesate energetice
necesare functionarii corespunzatoare Sistemului Energetic National in concordanta
cu prevederile Planurilor proprii de continuitate a activitatilor de baza in cazul
instituirii starii de urgenta pe teritoriul Romaniei.

(2) Refuzul izolarii preventive de catre personalul prevazut la alin.(1) atrage
raspunderea disciplinara, civila, contraventionala sau penala, dupa caz.

(3) Masura se aplica incepand cu data de 31 martie 2020, ora 12.00.

🔴Art.6 – (1) Autoritatile administratiei publice locale vor asigura montarea de
dispozitive cu solutii dezinfectante la toate intrarile blocurilor de locuinte situate pe
raza unitatii administrativ-teritoriale si vor dezinfecta periodic lifturile, casa scarilor
si alte spatii comune.

(2) Masura se aplica incepand cu data de 31 martie 2020.

🔴Art.7 – (1) Ministerele cu retea sanitara proprie si autoritatile administratiei
publice locale care au in subordine sau in coordonare unitati sanitare vor asigura la
cerere spatii hoteliere destinate repausului intre ture sau garzi personalului din
sistemul public sanitar, in vederea prevenirii raspandirii virusului COVID-19 in randul
cadrelor medicale sau al familiilor acestora.

(2) Masura se aplica incepand cu data de 31 martie 2020.

🔴Art.8 – (1) In perioada starii de urgenta preturile la energie electrica si termica,
gaze naturale, alimentare cu apa, salubritate si carburanti nu pot fi majorate peste
nivelul practicat la data emiterii prezentei ordonante militare, acestea putand fi doar
diminuate in functie de cerere si oferta.
(2) Masura se aplica incepand cu data publicarii prezentei ordonante militare in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

🔴Art.9 – (1) In perioada in care este instituita starea de urgenta, alertele sanitare,
comunicatele, textele, materialele fotografice si audio-video cu mesaje de interes
public care sprijina masurile de prevenire a raspandirii COVID-19, guvernamentale
si/sau sponsorizate de catre operatorii economici publici sau privati, persoane fizice
sau organizatii neguvernamentale, vor fi mediatizate gratuit si se vor adauga ca timp
suplimentar spatiului alocat pentru publicitate.

(2) Difuzarea categoriilor de mesaje prevazute la alin. (1) va fi solicitata
radiodifuzorilor sau institutiilor mass-media de catre Grupul de comunicare strategica
din cadrul Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta si se vor identifica
in momentul difuzarii cu mentiunea „Mesaj de utilitate publica.”

(3) Masura se aplica incepand cu data publicarii prezentei ordonante militare in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

🔴Art.10 – (1) Pe perioada starii de urgenta se autorizeaza Centrul de Cercetari
Stiintifice Medico-Militare, Centrul de Cercetare Stiintifica pentru Aparare CBRN1
si

Ecologie, Agentia de Cercetare pentru Tehnica si Tehnologii Militare si Institutul
National de Cercetare Dezvoltare Medico-Militara „Cantacuzino” pentru
avizarea/autorizarea materialelor, componentelor, echipamentelor si dispozitivelor
medicale necesare pentru prevenirea si combaterea raspandirii, precum si pentru
tratamentul infectiei cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a biocidelor.

(2) Masura se aplica incepand cu data publicarii prezentei ordonante militare in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

🔴Art.11 – (1) Transportul maritim si pe caile navigabile interioare, accesul
navelor in porturile romanesti, precum si inspectarea si operarea navelor se desfasoara
fara restrictii, cu respectarea tuturor masurilor de prevenire a infectarii cu COVID-
19, impuse de Ministerul Sanatatii.

(2) Se interzice accesul pilotilor la bordul navelor maritime si fluvio-maritime,
sosite din zonele de risc rosu sau galbene, daca nu dispun de echipamentul de protectie
stabilit de Ministerul Sanatatii.

(3) Masura se aplica incepand cu data publicarii prezentei ordonante militare in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

🔴Art.12 – (1) Dupa alineatul (2) al articolului 3 din Ordonanta militara nr.2/2020
privind masuri de prevenire a raspandirii COVID -19, publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr.232 din 21 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(3),
cu urmatorul cuprins:

„(3) Interdictia privind circulatia persoanelor intr-un grup mai mare de 3
persoane se aplica exclusiv circulatiei pietonale.”

🔴Art.13 – (1) Sunt abilitate sa asigure aplicarea si respectarea prevederilor
prezentei ordonante militare:

a) Politia Romana, Jandarmeria Romana si politia locala, pentru masurile
prevazute la art.1;

b) Politia Romana, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului si
politia locala, pentru masura prevazuta la art.2;

c) Politia Romana, Politia de Frontiera Romana, Jandarmeria Romana, politia
locala, directiile de sanatate publica si conducatorii autoritatilor administratiei publice
locale, pentru masurile prevazute la art.3 si 4;

d) Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, pentru masura
prevazuta la art.5;

e) Ministerul Sanatatii si Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si
Comunicatiilor, pentru masurile prevazute la art.11.

(2) Nerespectarea masurilor prevazute la art.1-5 si art.11 atrage raspunderea
disciplinara, civila, contraventionala sau penala, in conformitate cu prevederile art.27
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.1/1999, cu modificarile si completarile
ulterioare.

(3) Personalul institutiilor prevazute la alin.(1) este imputernicit sa constate
contraventii si sa aplice sanctiuni, in conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanta
de urgenta a Guvernului nr.1/1999, cu modificarile si completarile ulterioare.

🔴Art.14 – (1) Prezenta ordonanta militara se publica in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligatia de a informa publicul,
prin mesaje difuzate regulat, pentru cel putin 2 zile de la data publicarii, despre
continutul prezentei ordonante militare.