Psalmul 50, are o putere deosebită, fiind recomandată de marii duhovnici români ca rugăciune pentru ușurarea sufletului și implorarea ajutorului dumnezeiesc.
Îmbinată cu spovedania, participarea la slujba de duminică (Sfânta Liturghie), rugăciunea aceasta va ajuta mult pe oricine o rostește cu credință.
Psalmul 50
I. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. 2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. 3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul mei mă curățește.
- Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. 5. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. 6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. 7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spală-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. 9. Auzului meu vei da bucurie și veselie: bucura-se-vor oasele mele cele smerite. 10. Întoarcem fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. 11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la fața ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine. 13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. 14. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
Deşi fericitul David a auzit cuvintele de iertare, totuşi împăratul n-a lăsat pocăinţa, ci se îmbrăca cu sac, în loc de porfiră şi şedea pe cenuşă şi pe jos, în locul tronului ferecat cu aur. Dar nu numai că şedea pe cenuşă, ci chiar şi mânca cenuşă precum însuşi ne spune: „Că cenuşă am mâncat, în loc de pâine, şi băutura mea cu plângere am amestecat-o”. (Psalmul 101, 10). De faptul că David nu face doar o simplă conștientizare a păcatului, ci este vorba de o reală părere de rău și de o întoarcere din calea păcătoasă o arată adânca smerenie la care a ajuns cel care nu ezitase să facă adulter și crimă, ilustrată în versurile psalmului 50.
Aşadar, iată cum a ajuns prorocul David să-și cunoască păcatul şi de ce a zis: „fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea” (Psalmul 50, 4). Simțul dreptății, pe care David îl avea, îl împinge să scrie psalmul. Deși păcatul se săvârșise în mare secret, el devenise cunoscut, dând prilej dușmanilor lui Dumnezeu să-L hulească (II Regi 12, 13-14) și era un lucru normal ca mărturisirea să fie publică, precum era și păcatul.
Căderea și ridicarea prorocului David, care a dat naștere psalmului 50, acestei rugăciuni de pocăință de o atât de mare profunzime, a rămas ca pildă pentru toate generațiile, spre trezirea conștiinței păcătoșeniei lor. Despre acestea, Fericitul Augustin spune: „Le-aș povesti acestea celor care nu au făcut așa, ca să vegheze, să-și păstreze curăția și, luând aminte cum a căzut un om măreț, ei, care sunt mici, să se teamă.
Dar, dacă cineva care a căzut deja și care are în conștiința sa un lucru rău aude aceste lucruri, să ia aminte la cuvintele psalmului. Să ia aminte la gravitatea rănii, dar să nu dispere din cauza slavei Doctorului… La voi nu a fost trimis profetul Natan, ci însuși David a fost trimis. Auziți-l cum plânge și cu el plângeți! Auziți-l cum suspină și cu el suspinați! Auziți-l cum se îndreaptă și cu el vă bucurați!”
