Radu Tincu, medic primar al secției AŢI a Spitalului Floreasca, trage un semnal de alarmă și spune că, în cazul în care vom ajunge la 2.000 de cazuri de coronavirus pe zi, presiunea supra spitalelor va fi enormă.
„2.000 de cazuri va determina un procent semnificativ de oameni care vor avea nevoie de Terapie Intensivă. Trebuie să privim spre pacienţii cu forme severe”, a declarat, într-o intervenţie la Realitatea Plus, Radu Tincu, medic primar AŢI la Spitalul Floreasca.
„În ultima perioadă, am asistat la transportul pe cale aeriană a unor pacienţi pentru a fi trataţi în alta localitate. Această presiune va creşte”, a explicat medicul Radu Tinca.
Când vom ajunge la 2.000 de cazuri pe zi
Reintrăm sau nu în starea de urgență, la 2.000 de cazuri pe zi? Radu Tincu nu se poate pronunța, dar oferă o viziune specializată asupra situație dramatice: „Nu neapărat. Situaţie de urgenţă va fi atunci când vom avea o creştere substanţială la nivel naţional. Dar, când vorbim despre localităţi, e singura modalitate de a controla focarele. Oamenii trebuie să înţeleagă că măsură carantinarii e menită să protejeze zona şi să supravegheze din punct de vedere medical acele perrsoane care locuiesc în zona respectivă.”
Mărturisirile unui pacient care nu credea în coronavirus, după ce a ajuns infectat la Spitalul Județean Argeș: „Nu credeam că poate fi așa grav. Insuficiența respiratorie s-a agravat pe zi ce trece”
Județul Argeș, care s-a poziționat în ultimele săptămâni pe primele locuri în ceea ce privește raportarea cazurilor cu Covid-19, nu are capacitatea pentru a face față pacienților cărora li se agravează rapid starea de sănătate. Paturile de la terapie intensivă se eliberează în curs de câteva ore, când moare un bolnav, următorul bolnav ocupând locul, însă moartea pacienților se petrece fulgerător lăsând emoții copleșitoare în urmă. Un pacient, sceptic înainte de a se îmbolnăvi, mărturisește că starea i s-a agravat de la o zi la alta, fiind nevoit să respire doar cu ajutorul măștii de oxigen.