În România au fost înregistrate, până acum, 37 de decese din cauza infecției cu noul coronavirus, iar în momentul în care numărul pacienților infectați va ajunge la 2.000 se va intra în Scenariul 4 al pandemiei de coronavirus la nivel național.
O astfel de situație va impune luarea unor alte măsuri restrictive pentru limitarea infecțiilor cu COVID-19, iar specialiștii avertizează că noua etapă va debuta chiar în primele zile ale săptămânii viitoare.
.
Alexandru Rafila – președintele Societății Române de Microbiologie – este de părere că, la începutul săptămânii viitoare, țara noastră vă depăși numărul de 2000 de persoane infectate cu SARS-Cov-2 și vă trece în Scenariul 4.
„La începutul săptămânii viitoare cu siguranță se vor adopta acte normative că să ne adaptăm la aceasta nouă situație, pentru că deja aveam 1.500 de cazuri, daca ne gândim că mâine și poimâine probabil vom avea cel puțin în jur de 200 de cazuri ne apropiem de 2.000 și atunci trebuie luate măsuri specifice”, a declarat Alexandru Rafila într-o intervenție telefonică la Digi24.
Scenariul 4 al pandemiei. Ce înseamnă și ce restricții vor fi impuse
Unele zone sau localități ar putea fi închise, măsura fiind temporară. Totodată, măsurile de izolare ar putea fi și mai restrictive. Scenariul 4 va aduce și noi măsuri și pentru spitalele din România. Ministrul Sănătății, Nelu Tataru, a menționat că pacienții cu simptome ușoare vor fi tratați acasă, urmând a fi internați doar cei cu simptome moderat-severe. Aceștia vor fi duși la secțiile de boli infecțioase, ceea ce se va întâmpla și cu pacienții în stare critică, tratați în secțiile ATI.
Nelu Tătaru mai spune că în acest Scenariu 4 – când numărul pacienților diagnosticați vă depăși 2.000 – personalul medical pozitiv la Covid-19 (dar asimptomatic) va trata pacienții spitalizați, iar spitalele suport – 36 la număr – vor primi și ele pacienți infectați. Sunt 8.000 de paturi în aceste spitale. Autoritățile române preconizează un vârf al epidemiei de Covid-19 în cea de-a doua jumătate a lunii aprilie.