O minoră din Galaţi, confirmată cu noul coronavirus, dar asimptomatică, a câştigat în instanţă dreptul de a fi izolată la domiciliu în detrimentul spitalizării sale, aşa cum hotărâse Direcţia de Sănătate Publică, transmite Agerpres.
Judecătoria Galați a admis contestaţia mamei minorei şi a decis înlocuirea măsurii izolării în spaţiul special desemnat din Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” cu măsura izolării minorei la domiciliul acesteia.
Magistrații spun că Direcția de Sănătate Publică Galați nu a ţinut cont de faptul că minora avea condiții pentru a putea fi izolată la domiciliu fără să existe vreun pericol asupra răspândirii virusului și reproșează DSP că a luat o decizie pur formală, fără să analizeze raportul dintre măsura dispusă și care afectează libertatea persoanei, mai ales în condiţiile în care aceasta este minoră, şi nevoia de a realiza o protecţie adecvată a sănătăţii publice.
Judecătorii fac trimitere și la contextul în care România înregistrează un trend ascendent al infecțiilor cu noul coronavirus, ceea ce face cu atât mai ofertantă măsura izolării la domiciliu, în detrimentul spitalizării în condițiile capacității logistice reduce a unităților spitalicești.
Este prima decizie dată de magistraţii gălăţeni în baza legii privind carantina și izolarea, adoptată recent de parlament.