O mână de oameni îl mai regretă pe Nicolae Ceaușescu, fostul conducător comunist al României. Dacă în urmă cu mulți se strângeau
des la mormântul fostului dictator zeci sau sute de români, de la an la an numărul acestora se împuținează. Unii dintre ei au murit, iar cei care au mai rămas aproape că se pot număra pe
degete. Nostalgicii lui Ceaușescu, tot mai puțini
Nicolae Ceaușescu fusese în urmă cu câțiva ani considerat în continuare drept cel mai bun președinte al României din istorie, însă
percepția românilor s-a schimbat destul de mult în ultima vreme. Simpatizanții fostului președinte al țării sunt organizați sub tutela lui Petre Ignatenco. Liderul nostalgicilor lui Ceaușescu merge
aproape săptămânal la cimitirul Ghencea pentru a-l plânge pe fostul președinte.
„S-au împlinit în decembrie 100 de ani de la naşterea eroului-martir Nicolae Ceauşescu şi am ţinut cu tot dinadinsul noi, membrii
Partidului Comunist Român – Comitetul de Reorganizare, purtând titulatura de Partidul Comunitar din România, să-l cinstim cum se cuvine, la locul său de naştere, aici, lângă acest «palat» care nu-i mult mai mare decât bojdeuca
lui Ion Creangă, în care familia Ceauşescu şi-a trăit traiul cu cei zece copii, Nicolae Ceauşescu fiind cel de-al treilea”, declarase Ignatenco în urmă cu un an. Un alt susținător al lui Ceaușescu este Gheorghe Ungureanu, care, la rândul
său îl consideră pe Ceaușescu drept un erou al neamului românesc, chiar un martir. Ungureanu spune că Ceaușescu își merită locul în istorie pentru că a fost omul care a obținut cele mai
mari și cele mai multe realizări.
„Mai mare decât toţi ceilalţi din această epocă pentru că dumnealui a fost conducătorul care a obţinut cele mai mari rezultate pentru
întreaga populaţie a ţării. Am avut conducători mari, eroi ai neamului. Ştim zeci de astfel de eroi, dar cel mai mare dintre ei este acela care a asigurat cel mai mare nivel de trai pentru toată populaţia
ţării, în perioada regimului democrat al socialismului. Datorită acelor realizări avem şi astăzi un înalt nivel de trai, deasupra celor mai multe ţări ale lumii. Ceauşescu este desconsiderat în
spaţiul public în mod intenţionat, pentru a ne induce o stare şi un sentiment de culpabilitate”, a declarat Ungureanu, pentru ziarul Libertatea scrie stiridinfamilie