În povestea pe care o puteți citi mai jos și pe care am găsit-o pe internet, un bărbat ajunge la o concluzie valoroasă la un an după ce și-a părăsit soția, dar apoi află ceva dureros. Nu pot confirma dacă povestea este adevărată, dar cred că ideea din spatele ei mi se pare atât de importantă încât am vrut să o citiți și voi.
,,În viață trecem prin mai multe etape. Acum un an m-am despărțit de soție, am lăsat-o pentru o fată mai frumoasă. Fosta mea soție era grasă și pielea ei era plină de celulită și vergeturi. Pieptul și burta îi erau foarte lăsate. Câteodată nici măcar nu-și mai peria părul. Nu purta niciodată ruj și pleca din casă purtând pantofi aproape rupți. Nu se dădea niciodată cu ojă și se epila foarte rar. Refuza să poarte sutien sau să se penseze.
Pe scurt: nu mai eram atras de ea. Femeia de care mă îndrăgostisem odată era doar o amintire. La exact un an după ce am părăsit-o, am cunoscut-o pe femeia care fusese odată soția mea. Strălucea de fericire. Era incredibil de frumoasă și pierduse mult în greutate. Buzele ei străluceau cu cel mai roșu ruj pe care l-am văzut vreodată. Rochia pe care o purta i se potrivea perfect. Corpul ei nu trăda deloc faptul că avusese 3 copii (ai mei).
Atunci m-am oprit puțin și m-am gîndit la cele câteva kilograme în plus. Ele veniseră din cauza sarcinii. Avea cu siguranță o burtă mai mare, dar aceea este burta care mi-a oferit mie cele mai frumoase cadouri ale vieții mele.
Celulita ei? Toată fiindcă nu avusese timp să meargă la sală. Trebuia să aibă grijă de copiii noștri în fiecare secundă. Nu se epila și nu își peria părul pentru că nu avea timp. Nu purta sutien fiindcă așa era mai ușor să-l alăpteze pe fiul nostru cel mic. Ea gătea, făcea curățenie, călca, și le făcea pe toate zâmbind. Își iubea familia și viața era perfectă pentru ea.
Așa că eu vreau să spun ceva azi. Știu cum e să ai o femeie reală acasă, dar eu am distrus totul. Am spus că nu o vreau. Am schimbat frumusețea reală pe cea superficială. Nu i-am putut înțelege și aprecia fericirea pură de a fi soția mea și mama copiilor mei.
Acum își petrece cea mai mare parte a timpului cu fiul nostru cel mai mic, Benjamin. El are doar un an. Celălalt are doi ani și nu mai are nevoie de atât de multă atenție. Așa că acum a avut timp să aibă grijă și de ea. A înțeles că nu are nevoie ca un idiot ca mine să înțeleagă prin ce trece și să o aprecieze.
Nu am înțeles-o atunci, și acum e prea târziu.”
