Tarile care au anuntat ca „dau drumul avioanelor”. Cand vom putea calatori in Spania si Italia

talia

Guvernul Italiei a aprobat un decret care, incepand cu data de 3 iunie, va permite calatoriile catre si dinspre tarile Uniunii Europene.

Tot din 3 iunie, guvernul de la Roma a declarat ca va permite deplasarile in mod liber in interiorul Italiei. Desi se doreste o revenire mai rapida la regimul normal, pentru a preveni un al doilea val de infectari cu noul virus, premierul Conte a insistat pe o ridicare progresiva a restrictiilor.

In luma martie, Italia a fost prima tara europeana care a impus restrictii la nivel national pentru a preveni raspandirea virusului. Incepand cu 4 mai au fost deja luate masuri de relaxare prin redeschiderea fabricilor si a parcurilor.

Cu speranta sa mai salveze o parte din sezonul turistic, executivul italian va ridica restrictiile de calatorie intre regiuni, dar si pe cele internationale pe data de 3 iunie, imediat dupa Ziua Republicii.

Spania

Premierul spaniol, Pedro Sanchez, a anuntat ca Spania va ramane cu granitele inchise si in luna iunie, posibil sa se relaxeze restrictiile incepand cu luna iulie.

”Incepand din iulie primirea turistilor straini va fi reluata, in conditii stricte de siguranta” pentru a preveni raspandirea noului coronavirus, a precizat premierul socialist spaniol intr-un discurs. ”Vom asigura ca turistii sa nu fie expusi vreunui risc si de asemenea ca ei sa nu reprezinte un risc pentru noi”, a adaugat el, potrivit Agerpres.

Spania, fiind una dintre cele mai afectate tari din Uniunea Europeana, si-a transformat o parte din hoteluri in spitale. Prin anuntul facut, premierul spaniol a zadarnicit speranta privind deschiderea mai rapida a sezonului turistic in Spania.

Grecia

Autoritatile de la Atena au anuntat lista celor 19 tari care vor putea trimite turisti in Grecia din 15 iunie. Pe lista figureaza si Romania, China, Japonia, Cipru, Israel, Australia, Serbia, Polonia, Bulgaria, Ungaria si Cehia.

Harry Theoharis, Ministrul elen al Turismului, a prezentat planul „Repornirea turismului”, in care se specifica data de 15 iunie, atunci Grecia va permite intrarea turistilor, initial din tarile alese „pe criterii epidemiologice”.

Bulgaria

Bulgaria intentioneaza sa reia zborurile charter din 15 iunie, a afirmat ministrul Turismului, Nikolina Angelkova. Prin urmare, interdictia privind intrarea strainilor in tara expira in data de 14 iunie.

„Discutii intensive sunt in derulare cu tari in care situatia pandemiei este similara, astfel incat zborurile charter sa poata fi reluate din 15 iunie”, a afirmat ministrul Turismului.

Turcia

Operatorul aerian Turkish Airlines a extins, in aceasta saptamana, suspendarea zborurilor sale internationale pana in 10 iunie, cele interne fiind suspendate pana in 4 iunie. Ambele fusesera anterior suspendate pana in 28 mai.