TĂTARU ȘI ARAFAT, MESAJ CLARIFICATOR PENTRU CEI CU SINDROMUL „NU VREM TERMOMETRU”

Autoritățile au recomandat măsurarea temperaturii la intrarea în centrele comerciale, au spus, la Digi24, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Arafat și Tătaru desființează și mitul răspândit pe rețelele sociale că doar personalul specializat poate folosi termometrele digitale. Oamenii trebuie să înțeleagă că e o precauție pentru propria lor siguranță, arată cei doi oficiali din Sănătate.

Nelu Tătaru: „Acel termometru digital e un termometru pe care îl putem folosi și noi acasă, să o luăm ca pe o manevră pe care am face-o și noi acasă. Este chiar indicat ca și noi, acasă, din când

în când, să ne luăm temperatura. Este un termometru pe care îl poate folosi toată lumea, nu trebuie să fie neapărat un cadru medical care să-l poată folosi.

Raed Arafat a povestit că s-a lovit personal de refuzul unor persoane în legătură cu măsurarea temperaturii.

„A apărut o problemă interesantă, adică o abordare interesantă, cu luatul temperaturii la intrare în anumite locuri, deja avem un curent pe rețelele de socializare și nu numai.

Astăzi am fost sunat pe numărul meu de către o persoană care a încercat să mă convingă că nu este corect să i se ia temperatura când intră,

de exemplu, la unul dintre hipermarketuri, că au vrut să-i ia temperatura, ea nu vrea, n-au lăsat-o să intre…”, a relatat Raed Arafat.