Ordonanța de Urgență care vizează amânarea pensiilor speciale ale aleșilor locali, urmează să fie adoptată de Guvern în ședința de vineri.
Ordonanța de Urgență care vizează amânarea pensiilor speciale ale aleșilor locali, urmează să fie adoptată de Guvern în ședința de vineri.
Guvernul Ciucă urmează să adopte OUG care vizează amânarea pensiilor speciale ale aleșilor locali, în ședința de vineri, după ce s-a ajuns la un consens în cadrul coaliției de guvernare.
Aceste pensii nu vor fi plătite în 2022! Totul este deja stabilit
USR solicită premierului o Ordonanță de Urgență privin pensiile speciale
De amintit că, USR a solicitat premierului Nicolae Ciucă să dea o ordonanță de urgență astfel încât prevederile privind acordarea
pensiilor speciale pentru aleșii locali să nu intre în vigoare de la 1 ianuarie, a declarat luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuț Moșneagu.
”Vrem să-i reamintim, în primul rând, domnului Ciucă faptul că, în 18 zile, România va avea o nouă categorie de pensionari
speciali, dacă dânsul nu dă o ordonanţă de urgenţă. Este vorba de pensiile speciale pentru
foştii primari, foştii viceprimari, foştii preşedinţi de consilii judeţene sau foştii vicepreşedinţi de consilii judeţene.
Ordonanța de Urgență care va fi adoptată în ședința de vineri va permite ca pensiile aleșilor locali, prevăzute în Codul Administrativ, să nu intre în vigoare de anul viitor, după ce coaliția de guvernare a ajuns
la un consens potrivit căruia nu pot fi introduse aceste pensii. Motivul este clar și bine întemeiat, nu există bani la bugetul de stat pentru plata acestor pensii.
Zeci de mii de oameni care au ţinut, mulţi dintre ei, administraţiile şi comunităţile în subdezvoltare zeci de ani vin acum să ceară pensii speciale.Este un impact calculat de noi la aproximativ 600 de milioane lei pe an, o grămadă de bani, dincolo de inechitate, dincolo de morală.
Este important, domnule Ciucă, să vorbiţi în coaliţie, ştiu că vă este greu, însă avem pretenţia de la dumneavoastră şi noi şi toţi românii să nu fiţi la mâna unor primari, ci să fiţi un om demn”, afirmaMoşteanu după şedinţa Biroului Naţional al USR.
Proiectul pentru abrogarea pensiilor speciale pentru aleșii locali a fost adoptat tăcit marțea trecută de Camera Deputaților, fiind depășit termenul de dezbatere și vot. Actul normativ a fost trimis la Senat, care este for decizional. scrie kanald.ro