O rază de speranță vine din Italia. 2.500 de oameni diagnosticați cu Covid-19 au fost declarați vindecați și externați într-o singură zi. E un record de la debutul pandemiei.
Italia a ajuns la 68.000 de teste pentru coronavirus pe zi. În total a făcut peste 1.200.000 până acum. Este printre țările care au testat cel mai mult, pe locul patru în lume la numărul de teste efectuate.
Statele Unite conduc clasamentul cu peste 3.500.000, urmate de Germania și Rusia – fiecare cu 1.700.000 de teste.
După numărul de teste raportate la mărimea populației clasamentul este diferit. Pe primele locuri în lume la acest capitol sunt țări două țări cu o populație mică: Insulele Feroe și Islanda, care au făcut câte un test la fiecare 10 locuitori. Sunt urmate de Emiratele Arabe Unite, cu un procent asemănător.
În urma celor circa 68.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore, un record de la începutul epidemiei în Italia, au fost confirmate 3.493 de noi cazuri de COVID-19, faţă de 3.786 în ziua precedentă.
Numărul deceselor provocate de noul coronavirus în Italia a ajuns vineri la 22.745, după ce în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 575 noi decese, cu 50 mai multe faţă de ziua anterioară. În schimb, a continuat să scadă numărul noilor persoane infectate şi cel al pacienţilor internaţi la terapie intensivă, a anunţat Protecţia Civilă italiană. scrie digi24