Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a declarat că ne așteaptă zile grele și că cel mai bun lucru pentru toată lumea este să nu ieșim din casă.
Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş”, critică dur înţelegerea dintre Ministerul de Interne şi Biserica Ortodoxă, în baza căruia se vor distribui Sfintele Paşti şi Lumina de Învire către credincioşi. Streinu-Cercel consideră că riscul de propagare a coronavirusului este foarte mare.
„Ne jucăm cu focul. Nu e vorba doar despre părinți. E vorba despre niște persoane neverificate care vor merge din poartă în poartă. E ca și cum am scoate pe cineva din carantină și l-am trimite. De ce trebuie să colportăm noi virusul de colo colo? Pentru ce anume? Până să se facă una, alta, se mai scoate masca, se mai strănută. În momentul în care ai luat paharul, l-ai luat cu virus cu tot. Dacă vă asumați riscul, trebuie să vă asumați riscul să vă îmbolnăviți. Haideți să nu dăm cu piciorul în şuştarul cu lapte. Am făcut eforturi cu toţii în această țară să ținem lucrurile sub control. Haideți să nu umplem spitalele dintr-o dată. V-o spune unul care a vrut să se facă preot, care a avut preoţi în familie de şase generaţii, eu am rupt tradiţia şi m-am făcut medic”, a declarat Streinu-Cercel, la Antena 3.
Managerul INBI „Matei Balş” a avertizat că vizitele la rude în această perioadă ar putea duce la un adevărat dezastru. Streinu-Cercel a afirmat că rata de mortalitate în România din cauza infecției cu coronavirus este de 5,7%. În cazul gripei este de sub 1%.