Actorul Mitică Popescu a bucurat publicul ani la rând şi continuă să o facă şi acum, prin intermediul emisiunii pe care o prezintă la TVR 2.
S-a aflat cu vreme în urmă că veniturile sale nu sunt foarte mari, însă actorul merge înainte şi face ce iubeşte mai mult!
Actorul s-a născut în 1936, la Bucureşti. Mama sa a vrut ca acesta să devină preot, dar el a mers la facultatea de teatru şi a devenit actor.
Bine a făcut, căci acum are cu ce se lăuda, iar publicul a cunoscut talentul său pus în atâtea roluri. Iată că după ani de zile pe scena teatrelor sau după apariţii în filme, pensia lunară pe care o primeşte Mitică Popescu de la statul român nu este aşa de mare.
Conform unor informaţii date publicităţii acum ceva vreme, actorul ar câştiga lunar în jur de 1.200 de lei.
Mitică Popescu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori: „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.
Mitică Popescu revine la TVR 2 cu emisiunea “D’ale lui Mitică”
La 83 de ani, actorul e foarte activ şi face ce iubeşte mai mult, să fie în faţa publicului. După o pauză neaşteptată din cauza coronavirusului, filmările la emisiunea
“D’ale lui Mitică” de la TVR 2 au fost reluate, iar Mitică Popescu a revenit pe platouri. Surse din Televiziunea Română au făcut declaraţii exclusive pentru Click!:
“Mitică Popescu s-a bucurat că a revenit la muncă, chiar şi în aceste condiţii, pentru că a stat acasă şi a vorbit cu prietenii la telefon. La revenirea pe platourile de
filmare a trebuit să respectăm reguli stricte, să folosească masca şi să îşi dea regulat cu dezinfectant pe mâini. La fel, şi colegul său, Marian Marin. Când a ieşit pe teren a stat la distanţă de oameni şi a purtat mască la interviuri”
Emisiunea datează încă din 1999 şi este în aceeaşi formă şi acum, în 2020: Mitică Popescu, reporterul Marian Marin, realizatorul Cristian Vlad şi producătoarea Liliana Vlad. scrie okmagazine