După 15 mai românii speră că guvernul va permite relaxarea măsurilor de distanțare socială. Mai mult, Nelu Tătaru a lăsat să se înțeleagă că granițele în Uniunea Europeană s-ar putea deschide mai repede decât ar crede lumea.
Granițele s-ar putea deschide peste o lună
Ministrul Sănătății așteaptă luna viitoare pentru a vedea dacă se vor redeschide granițele, lucru probabil dacă epidemia de coronavirus se va opri.
„Granițele s-ar putea deschide într-o lună, poate în două. Avem discuții la nivel de miniștri ai sănătății, ținem legătura permanent. Vom avea informații la momentul oportun, fiecare țară își va lua măsuri în funcție de specificul ei.
Masca nu e importantă pentru noi, e importantă pentru cei care au boala. În spații publice ar trebui s-o purtăm. Acum avem producție internă de măști, de combinezoane, izoletă. În curând vom avea o producție care să ne asigure tot necesarul.
Facem niște evaluări, sper să ajung săptămâna viitoare și voi reevalua tot ce nu merge, că se cheamă Timișoara, Arad sau Hunedoara.
În centrele universitare vor să rămână oamenii de calitate, spitale precum Cluj, Iași, gestionează bine lucrurile. Vrem o lege nouă a sănătății”, a declarat Tătaru la Antena 3.
Relaxarea măsurilor de distanțare socială nu va însemna că oamenii se vor întoarce, peste noapte, la vechile vieți.
Conform profesorului Rafila, adunările publice vor fi în continuare interzise, implicit meciurile de fotbal sau concertele. În același timp, Mall-urile vor rămâne închise.
Cu toate acestea, specialiștii au căzut de acord că trebuie să redeschidă într-un mod, sau altul, cabintele stomatologice pentru a nu crea prea mari neajunsuri populației care se confruntă, inevitabil, cu probleme dentare.