Când credea că va trai clipe fericite la cea de-a doua tinereţe, dupa 30 de ani de casnicie,
Violeta a fost pusă în faţa unui divorţ neaşteptat. Doar optimismul a ajutat-o să-şi regăsească fericirea.
„De când vă citesc, ma gândesc să vă scriu. Nu am avut curaj si mi-a fost rusine, însa acum m-am resemnat.
Aveam o căsnicie fericită.
Soţul meu se comporta exemplar, era atent… Copiii noţtri au terminat şcoala, s-au căsătorit, iar noi plănuiam să retrăim romantismul tinereţii. Voiam să ne facem o căsuţă la munte, unde să ne retragem la bătrâneţe.
Într-o zi, acum 2 ani, în timp ce ne uitam la televizor, soţul meu a spus că vrea să stăm de vorbă.
Chiar nu bănuiam că avea să-mi dea o veste atât de rea. Mi-a spus pe un ton calm că e îndrăgostit. La fel de liniştit mi-a povestit cum relaţia lui durează de ceva vreme, că fata e studentă şi că vrea să se mute împreună cu ea.
Noroc că stăteam confortabil în fotoliu. Nici măcar nu am avut puterea să-i cer alte explicaţii, să-i
fac reproşuri sau să pun întrebări. Am reuşit doar sa bâigui printre lacrimi: «Bine, dar cu mine cum ramâne?».
Povestea tristă a femeii puse în fața unui divorț neașteptat
Chiar de a doua zi şi-a făcut bagajul şi a plecat. Mă framântam, dar nici nu puteam să acuz tânăra care i-a luat minţile. Singurul regret era că nu am simţit schimbarea lui şi îmi reprosam
că l-am lăsat să plece. La scurt timp am primit şi citaţia de divorţ. Am suferit enorm. Copiii mă acuzau că l-am lăsat să scape atât de uşor. Dar eu mi-am zis că nu avea rost să lupt pentru el.
Ştiam ca avea sa regrete la un moment dat pasul făcut. Si am început o noua viaţă. Nu voiam să găsesc pe altcineva care să-mi umple golul din suflet, ci linişte. Am plecat în excursii,
mi-am făcut cunoştinţe noi şi am întărit legăturile cu cele mai vechi. Chiar mă simţeam foarte bine în lipsa lui.
După o lungă perioadă în care nu a mai ştiut nimeni nimic de el, soţul a revenit spăşit acasă. Mi-a fost milă de el. Arată rău şi era bolnav. Voia să ne împăcăm. Abia atunci am simţit că-mi face rau,
că mă ia drept «manta de vreme rea» şi mi-am dat seama cât de mult m-a făcut să sufăr. Cu zâmbetul pe buze şi cu acelaşi calm cu care el m-a anunţat că s-a îndrăgostit, l-am poftit să iasă din casa mea. I-am spus că locul lui e lângă fata pe care o iubeşte atât de mult şi pentru care şi-a părăsit familia fără explicaţii.
Acum nu mai e cu ea, locuieşte singur şi încă încearcă o eventuală împacare prin intermediul copiilor.
Eu însă îmi văd de viaţa mea, savurez fiecare clipă petrecută alături de nepoţi şi, chiar dacă am un prieten de suflet, nu m-aş mai căsători pentru nimic în lume. Pentru că viaţa merită savurată, trăită frumos, decent, în linişte, chiar şi la 55 de ani.”
